Acasă Politic Irak-ul pe agenda sefilor diplomatiilor europene

Irak-ul pe agenda sefilor diplomatiilor europene

DISTRIBUIȚI

130575 – 13082014 – Uniunea Europeană pregătește o reuniune extraordinară a miniștrilor de Externe referitoare la situația din Irak, care ar putea avea loc în această săptămână, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al șefei diplomației europene, Catherine Ashton.

După reuniunea de marți a ambasadorilor UE, „Catherine Ashton este gata să organizeze în această săptămână o întâlnire a miniștrilor europeni de Externe și verifică cu statele membre dacă acest lucru este posibil”, a afirmat oficialul citat, în condițiile în care Franța și Italia au cerut în ultimele zile o reuniune de urgență în legătură cu solicitarea de arme de către kurzii irakieni care luptă împotriva jihadiștilor Statului Islamic (SI).        In cadrul reuniunii ar urma să fie abordate subiecte precum Irakul, Ucraina și Fâșia Gaza. O sursă din Ministerul italian de Externe a declarat că reuniunea miniștrilor de Externe din UE ar putea fi organizată în această săptămână sau cel mai târziu luni și marți săptămâna viitoare.

Marți, ambasadorii UE s-au reunit pentru a coordona acțiunile din Irak, dar și din Ucraina și Fâșia Gaza. Ei au fost de acord „să consolideze urgent coordonarea de ajutoare umanitare și accesul la populațiile strămutate” în Irak, precum și să le permită statelor membre care doresc să livreze arme combatanților kurzi să facă acest lucru. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.