Acasă Externe Federația Rusă: O nouă provocare

Federația Rusă: O nouă provocare

DISTRIBUIȚI

– Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care este şi co-preşedinte al comisiei interguvernamentale moldo-ruse, intenţionează să sosească la Tiraspol pentru celebrarea aniversării a 70-a de la operaţiunea Iaşi-Chişinău.

Rogozin a declarat, citat de ITAR-TASS: „Intenţionez să vizitez Tiraspolul pe 24 august şi să particip la celebrare. Realizez, totuşi, că va fi dificil de ajuns acolo, deoarece aştept că voi fi inclus pe lista cu sancţiuni a Ucrainei. Este imposibil să zbori acolo pe deasupra Ucrainei, pentru că avionul ar putea fi forţat să aterizeze. Nu este mai uşor nici să faci un înconjur via Bulgaria şi România. Dar, mă voi gândi la o modalitate”.

„Am primit o propunere de la celălalt co-preşedinte al comisiei interguvernamentale să ne întâlnim şi să discutăm despre relaţiile comerciale în lumina sancţiunilor occidentale”, a explicat Rogozin, care este şi reprezentant special al Rusiei pentru regiunea transnistreană.

Dmitri Rogozin a mai avut probleme cu vizitarea Tiraspolului la 9 mai (unde a asistat la ceremoniile oraganizate pe pentru marcarea sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial), când Ucraina şi România i-au interzis se le survoleze terioriul, iar demnitarul rus a trebuit să ia un avion de linie.

Vicepremierul rus este reprezentantul special al președintelui rus Vladimir Putin pentru regiunea separatistă Transnistria.

La întoarcerea spre Moscova, pe 10 mai, avionul vicepremierului rus a fost percheziționat pe aeroportul din Chișinău de serviciile de securitate moldovenești, care au confiscat mai multe cutii cu liste de semnături în favoarea anexării Transnistriei de către Rusia.

Autoritățile moldovenești au afirmat că înscrisurile confiscate urmează să fie ”examinate” și au denunțat acțiuni ”contraproductive” și ”declarații provocatoare la adresa Rep. Moldova” din partea oficialului rus.

Bucureștiul a cerut Moscovei explicații cu privire la afirmațiile lui Rogozin, care s-a declarat pregătit să revină la bordul unui bombardier de tip Tupolev, după ce i-a fost interzis să survoleze teritoriul românesc.

Dmitri Rogozin, unul dintre oficialii ruși influenți, figurează pe lista persoanelor sancționate de Uniunea Europeană (UE) în contextul crizei ucrainene.

”La solicitarea Statelor Unite, România și-a închis spațiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu-mi permite să trec”, scria, pe 10 mai, vicepremierul rus pe Twitter, din Transnistria. ”Data viitoare voi zbura la bordul unui (bombardier strategic de tip) Tu-160”, scria Rogozin, subliniind că sancțiunile nu-l vor determina să-și anuleze viitoare vizite la Tiraspol. De asemenea, într-o postare pe Facebook, el susținea că România i-a închis spațiul aerian în legătură cu ”sancțiuni impuse de Uniunea Europeană” . –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.