Au fost instituit sechestru pe toate conturile din țară și din străinătate ale președintelui fondator al PC – Curtea de Apel București a pronunţat vineri, 8 august, sentinţa în dosarul ICA, considerat cel mai amplu dosar de corupție din ultimii ani. Dan Voiculescu, președintele fondator al PC, considerat creierul acestei afaceri, a fost condamnat la zece ani de închisoare cu executare. Sentinţele anunţate personal de judecătoarea Camelia Bogdan sunt următoarele Sentinta a fost data vineri dupa-amiaza si este definitiva si executorie.
SORIN PANTIŞ, fost director general executiv GRIVCO SA Bucureşti – 7 ani de închisoare
CORNELIU POPA, fost director general şi preşedinte al ca al ADS – 8 ani de închisoare
GHEORGHE MENCINICOPSCHI, fost director general şi membru al AGA la ICA SA Bucureşti – 8 ani de închisoare
VLAD-NICOLAE SĂVULESCU, fost director al Direcţiei Privatizare – Concesionare a ADS – 6 ani de închisoare
CONSTANTIN BACIU, fost reprezentant al Ministerului Agriculturii în AGA al ICA – 4 ani de închisoare cu suspendare
GHEORGHE SIN, membru AGA al SC Institutul de Cercetări Alimentare SA Bucureşti – 4 ani de închisoare cu suspendare
FLAVIUS-ADRIAN POP, fost membru al CA al ICA – 5 ani de închisoare
ALEXANDRU PETRE fost cenzor la ICA – 3 ani de închisoare cu suspendare
GRIGORE MARINESCU, fost cenzor la ICA – 3 ani de închisoare cu suspendare
VICA ENE, fost cenzor la ICA – 3 ani de închisoare cu suspendare.
Nici Dan Voiculescu şi nici avocaţii săi n-au fost prezenţi la Curtea de Apel în momentul anunţării sentinţei.
Vineri dimineaţa Dan Voiculescu declarase in fata presei ca nu se aşteaptă să fie condamnat. Realitatea a infirmat aşteptările sale.
Drumul prin instanțe al Dosarului ICA a început în urmă cu 2.073 de zile. Au fost înregistrate 72 de termene, șapte complete de judecată (13 judecători) au deliberat în dosar.
Totodată, 12 inculpaţi au fost trimişi în judecată, într-un prejudiciu de 60 de milioane de euro. Un judecător a fost arestat, iar Voiculescu şi-a dat demisia din Parladment de două ori pentru a tergiversa dosarul. Un inculpat a murit; Gheorghe Domnişoru a decedat în 2011 în timp ce dosarul era judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu puţin timp înainte ca judecătorii să-l audieze. El era acuzat de abuz în serviciu, fiind expert in cadrul Serviciului Privatizare al A.D.S şi contribuind contruibuit la trucarea privatizării ICA, după cum au susținut procurorii. În prima instanță, acuzații primiseră în total 62 de ani de închisoare.
Prin sentinţa Curţii de Apel, de la Dan Voiculescu au fost confiscate direct un imobil de birouri, un teren de peste 3.600 de metri pătraţi, acţiuni în valoare de 12 milioane lei şi o casă de locuit de 250.000 euro. În total, statul va intra în posesia a 12 imobile care aparţin inculpaţilor din dosarul ICA. Instanţa a dispus recuperarea prejudiciului de 60 milioane de euro de la toţi inculpaţii din dosar. La fond, instanţa a dispus recuperarea celor 60 de milioane de euro la valoarea actualizată din 2008 până în prezent.
De recuperarea prejudiciului se va ocupa ANAF. Astfel că în proprietatea statului vor intra, în primul rând, bunurile pentru care s-a dispus sechestru. Apoi ANAF va identifica, dacă nu a făcut-o până acum, ce sume de bani are fiecare inculpat în conturi şi apoi le va confisca. În final vor fi identificate alte bunuri, precum casele care vor fi confiscate şi valorificate pentru a acoperi paguba. Primele care intră, însă, în proprietatea statului sunt bunurile puse sub sechestru. Practic, după o perioadă scurtă după sentinţă ANAF, ar trebui sa intre în posesia bunurilor şi să le valorifice, pentru a acoperi prejudiciul de 60 milioane euro.
Prin rechizitoriu, prin sentinţa de fond şi prin dispoziţia instanţei de apel au fost puse sub sechestru 12 imobile, cinci terenuri şi acţiuni ale familiei Voiculescu de 12 milioane lei: imobil (teren + construcţii) construit pe suprafaţa de 36676,79 mp cu destinaţia sediu societate, aflat în Bucureşti, Sector 1, str. Gârlei, respectiv a Bazei de agrement Băneasa, un număr de 5.634 acţiuni la Grupul Industrial Voiculescu şi compania Grivco S.A., în valoare totală de 2.535.300 lei, respectiv 39,125% din capitalul social al acestei societăţi, donate de către inculpatul Voiculescu Dan numitei Voiculecu Camelia Rodica, un număr de 9.974.861 acţiuni la Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii S.A., în valoare totală de 2.984.358,3 lei, respectiv 46,204775% din capitalul social al acestei societăţi, donate de către inculpatul Voiculescu Dan numitei Voiculecu Camelia Rodica, un număr de 5.382 acţiuni la Grupul Industrial Voiculescu şi compania Grivco S.A., în valoare totală de 2.421.900 lei, respectiv 37,375% din capitalul social al acestei societăţi, donate de către inculpatul Voiculescu Dan numitei Voiculecu Corina Mirela și un număr de 9.947.862 acţiuni la Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii S.A. , în valoare totală de 2.984.358,6 lei, respectiv 46,204775% din capitalul social al acestei societăţi, donate de către inculpatul Voiculescu Dan numitei Voiculescu Corina Mirela.
Prin coroborarea dispoziţiilor art. 32 lit. d C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011, cu dispoziţiile art. 998 din Vechiul Cod Civil, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011, extinderea obiectului măsurii asiguratorii asupra bunurilor imobile ale inculpatului Mecinicopschi Gheorghe, respectiv imobilul situat în Otopeni, strada 23 August, Ilfov de la cota de ½ la cota de 1/1, asupra bunurilor imobile ale inculpatului Sandu Jean Cătălin, respectiv imobilului situat în Bucureşti, sector 3, strada Decebal, de la cota de ½ la cota de 1/1, asupra bunurilor imobile ale inculpatului Petre Alexandru, respectiv imobilului situat în Bucureşti, sector 5, str. Dr. Vicol, de la cota de ½ la cota de 1/1 și asupra bunurilor imobile ale inculpatului Săvulescu Vlad Nicolae, respectiv imobilul (teren + clădire) amplasat în Bucureşti, strada Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, nr. 135F, sector 1 şi imobilul situat în Bucureşti, sector 2 , strada Avrig, de la cota de ½ la cota de 1/1.
De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asiguratoriu asupra sumei de 850.000 euro cu privire la care inculpatul Pantiş Sorin a constituit o ipotecă în favoarea HVB Ţiriac Bank, în baza contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 3025/12.12.2001 de notarul public Mariana Manole.
Prin rechizitoriu, au mai fost dispuse măsuri de sechestru pe o serie de bunuri ale inculpaţilor. Pentru a asigura recuperarea acestui prejudiciu , prin ordonanţa procurorului din data de 3.10.2008 s-a dispus instituirea unor măsuri asiguratorii în cauză asupra bunurilor învinuiţilor până la concurenţa sumei de 221.838.135,2 lei, fiind identificate şi indisponibilizate bunuri ale acestora.
Sentința a fost transmisă Poliției pentru a fi pusă în executare.
Judecătorii, cunoscuți pentru celeritatea cu care judecă
Potrivit gandul.info, dosarul lui Dan Voiculescu a fost judecat de către judecătoarea Camelia Bogdan şi de către judecătorul Mihai Alexandru Mihalcea. Camelia Bogdan este unul dintre judecătorii tineri din sistem. A promovat recent la secţia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti. Camelia Bogdan a fost cea care a judecat până la un moment dat în dosarul în care Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat pentru favorizarea lui Nicolae Popa. Ea a fost eliminată din complet pentru că judecătoarea Elena Burlan, de la Tribunalul Bucureşti, a considerat că judecă mult prea repede dosarul.
Judecătoarea Camelia Bogdan este cea care a dispus condamnarea omul de afaceri Ştefan Riza la 12 ani de închisoare. La Curtea de Apel, acesta a primit o reducere a pedepsei la 3 ani. Reducerea a fost acordată de către nimeni altul decât judecătorul Stan Mustaţă, cel care a fost arestat pentru corupţie şi care a fost desemnat iniţial să judece dosarul lui Dan Voiculescu.
Camelia Bogdan are şi o bogată expertiză în infracţiunile economice, în special în cele legate de spălarea banilor.
Judecătorul Mihai Alexandru Mihalcea a promovat şi el, de curând, la Curtea de Apel Bucureşti. Anul acesta, el a promovat de la Judecătoria sector 4, la Tribunalul Bucureşti. A fost judecător la judecătoria Buzău până în 2010. Potrivit portalului magistrati.ro, el a refuzat să-l elibereze condiţionat pe Sorin Ovidiu Vântu pe motiv că acesta „nu a făcut eforturi deosebite pe calea reeducării sale” şi „nici nu a încercat să se remarce într-un mod deosebit”. Instanţa a avut suspiciuni cu privire la modul în care Vântu a putut să dea peste 3.000 de telefoane din închisoare.
Cine l-a anchetat şi cine l-a condamnat pe liderul PC
Procurorul care a investigat dosarul ICA este Emilian Eva, acum procuror la laşi. Pe lângă dosarul ICA, acesta a mai instrumentat şi dosarul Loteria II în care a fost trimis în judecată George COPOS. Dosarul ICA a primit viza de legalitate de la procurorul Doru Ţuluş, cel care a condus până anul trecut secţia a II-a DNA. De numele său se leagă unele dintre cele mai grele dosare ale DNA.
Procurorul Tuluş a instrumentat celebrul dosar al transferurilor, în care opt grei ai fotbalului au fost condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti. Cristi Borcea, George Copos, MM Stoica, Jean Pădureanu, Giovanni Becali, Victor Becali, Gică Popescu şi Gheorghe Neţoiu au fost condamnaţi, în total, la 40 de ani de închisoare şi plata unor daune de peste 10 milioane de dolari. Acest dosar a fost instrument în perioada în care DNA a fost condus de Daniel Morar, actual judecător CCR.
La Tribunalul Bucureşti, Dan Voiculescu a fost judecat de judecătoarea Graţiela Constantin. Judecătoarea a dispus condamnarea lui Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare. – PROMPT MEDIA