130641 – 19082014 – Colegiul National al Partidului Miscarea Populara se reuneste, marti, la Palatul Parlamentului, pentru a decide candidatul PMP la alegerile prezidentiale din noiembrie 2014. Reuniunea are loc in contextul in care, luni, Cristian Diaconescu, candidatul PMP la prezidentiale, anunțat tot de Elena Udrea, s-a delimitat de partid si și-a anunțat decizia de a intra in cursa electorala ca independent.
Diaconescu a explicat ca a luat aceasta decizie dupa ce cativa colegi din Partidul Miscarea Populara au initiat „un proces public”, avand drept scop schimbarea candidatului PMP la Presedintie.Presedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, la randul sau, ca regreta plecarea lui Cristian Diaconescu din partid, adaugand ca acesta a fost doar propus, nu si votat de conducerea formatiunii pentru a intra in cursa electorala pentru Cotroceni.
„Statutul partidului spune ca votul pentru candidat se da in Colegiul National. Deci eram oricum obligati sa avem acest Colegiu si sa votam candidatul PMP pentru Presedintia Romaniei”, a precizat ea. Elena Udrea a mai afirmat ca este pregatita sa-si asume candidatura la Presedintia Romaniei. – PROMPT MEDIA