– 130483 – 08082014 – Brigada Rutiera a anuntat ca traficul rutier va fi restrictionat, duminica 10 august, in centrul Capitalei, pentru o competitie de ciclism.
Duminica are loc Road Grand Prix Bucuresti.
Astfel, duminica, intre orele 8,30-16,00, se vor aplica restrictii de circulatie pe bd. Natiunile Unite, intre bd. Libertatii si str. Izvor, str. Izvor, Calea 13 Septembrie, intre str. Izvor si bd. Libertatii si pe bd. Libertatii, intre Calea 13 Septembrie si bd. Natiunile Unite. De asemenea, traficul va fi oprit pe bd. Unirii, intre bd. I.C. Bratianu si Piata Constitutiei.
Totodata, traficul rutier pe sos. Kiseleff este restrictionat in fiecare weekend, de vineri, orele 22.00 pana duminica, orele 14,00, pana pe 24 august, perioada in care se va desfasura campania “Capitala creste verde”. – PROMPT MEDIA