130402 – 06082014 – Marian Sârbu, care a demisionat în luna iulie din postul de prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) după ce judecătorii Curţii Constituţionale au hotărât că numirea sa este neconstituţională, a fost numit de Guvern în postul de consul general al României la Dubai.
Hotărârea prin care Marian Sârbu este numit şef al consulatului general al României la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, a fost aprobată de Guvern în ultima şedinţă.
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a argumentat numirea prin faptul că funcţia de consul general este una de reprezentare, iar Marian Sârbu este un foarte bun vorbitor al limbilor engleză şi franceză, ştie să gestioneze relaţiile internaţionale, având în vedere că a fost ministru de mai multe ori, şi cunoaşte modul în care trebuie reprezentate interesele statului. – PROMPT MEDIA