– 130458 – 07082014 – Exportul de gaze către Republica Moldova va începe în a doua jumătate a lunii august și va putea fi făcut de orice furnizor, preţul de vânzare fiind cel de pe piaţa concurenţială din România, a afirmat într-o conferință de presă Niculae Havrileț, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).România şi Rep. Moldova lucrează la construcţia unei conducte de gaze între cele două ţări, pe ruta Iaşi şi Ungheni, având ca obiectiv interconectarea sistemelor de transport al gazelor naturale. Lucrările, cu o lungime de 43 kilometri, au fost derulate în mai puţin un an, o treime din costurile conductei, șapte milioane de euro, fiind suportată din fonduri europene. Prima etapă a proiectului va fi finalizată la 15 august 2014, iar etapa a doua vizează prelungirea conductei până la Chişinău, într-un interval de doi-trei ani. România exportă gaze prin conducta Arad – Szeged (Ungaria), cantităţile livrate fiind, însă, mici. – PROMPT MEDIA