– 130478 – 08082014 – Dan Voiculescu a spus vineri, la plecarea de la Politia Ilfov, ca nu se asteapta la o condamnare astazi, cand judecatorii vor anunta sentinta in dosarul de coruptie ICA.
„Nu ma astept sa fiu condamnat”, a afirmat Dan Voiculescu, dar totuși, dacă acest lucru se va întâmpla, nu se teme.
“Pana la varsta de 34 de ani am stat cu sotia intr-o camera. Iarna nici nu vreau sa va spun cum era cu toaleta in curte. In momentul in care ai trait pana la 34 de ani in conditiile alea, nu cred ca la inchisoare poate fi mai rau, conditiile in sine nu sunt de natura sa ma sperie. Am spus mereu ca nu sunt speriat”, a spus Voiculescu.
El a declarat din nou ca a ajuns in aceasta situatie in urma bataliei cu Traian Basescu: “Nu e usor sa te lupti cu presedintele statului tau, care are parghiile, are o forta, eu sunt un simplu cetatean. A fost suspendarea din 2007 si tot ce a urmat. Mi-am asumat un razboi, am dus un razboi cu demnitate, la demnitate si la onoare nu o sa renunt niciodata. Nu exista o batalie mai tare decat cea cu seful statului”, a mai spus presedintele fondator al PC.
Voiculescu a mai precizat ca nu se va prezenta la Curtea de Apele Bucuresti unde vineri la orele 12,00 judecatorii vor anunta verdictul in dosarul ICA. – PROMPT MEDIA