130735 – 22082014 – Polițiștii au întocmit dosare penale și au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 600.000 de lei, în urma controalelor făcute, joi, de polițiști. Sute de metri cubi de lemn și peste 250.000 de lei au fost confiscaţi, peste 3.000 de mc. de lemn au fost indisponibilizaţi, iar activitatea a două societăţi comerciale a fost suspendată.
Joi, 21 august a.c., IGPR a declanşat un amplu control inopinat în pădurile și ocoalele silvice din Vrancea, Bacău, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Neamţ, Prahova, Suceava, Argeş, Buzău şi Bucureşti. Acțiunea urmăreşte verificarea circuitului parcurs de la tăiere la prelucrarea şi comercializarea lemnului, fiind efectuate controale în teren, precum şi asupra tuturor documentelor existente.
Echipele de control au descins ieri, în 82 de locuri, la sediile sociale, la puncte de lucru, punctele de exploatare a masei lemnoase, depozite şi gatere din cele 11 judeţe și Bucureşti. Sunt vizate peste 40 de societăţi comerciale cu obiect de activitate în exploatarea, prelucrarea, transportul şi comercializarea lemnului precum şi mai multe persoane fizice.
În prima zi a controalelor, au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 583.075 de lei.
De asemenea, poliţiştii au confiscat 252.422 de lei și 265 de mc. de lemn şi au indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor, 3.000 de mc. de lemn.
Până în prezent, pentru neregulile constatate, a fost suspendată activitatea a două societăţi comerciale şi au fost întocmite două dosare penale pentru un prejudiciu de peste 400.000 de lei Alături de cei 200 de poliţişti din IGPR, la acțiune au participat 150 de inspectori silvici, 140 de inspectori ANAF, 66 de comisari ai Gărzii de Mediu şi 230 de jandarmi.
În 33 de locuri controalelel continuă. – PROMPT MEDIA