130887 – 29082014 – Cancelarul german Angela Merkel si presedintele american Barack Obama au convenit, intr-o convorbire telefonica joi seara, ca actiunile Rusiei in Ucraina „nu pot ramane fara consecinte”, a anuntat Berlinul, potrivit Hotnews.ro.
„Ei s-au declarat ingrijorati de numeroasele informatii cu privire la sosirea de noi soldati rusi si material militar rus” in estul Ucrainei, a declarat purtatorul de cuvant al guvernului german Steffen Seibert.
„Cancelarul si presedintele au fost de acord ca un astfel de comportament nu poate ramane fara consecinte”, a adaugat el.
Cancelarul Merkel „i-a confirmat” presedintelui Obama ca situatia din Ucraina va fi pe ordinea de zi a Consiliului European de sambata la Bruxelles, potrivit purtatorului ei de cuvant. Joi dupa-amiaza, ea a anuntat ca cei 28 vor discuta posibile „noi sanctiuni” impotriva Moscovei.
Presedintele Barack Obama a apreciat, joi seara, intr-o conferinta de presa la Casa Alba, ca „intreaga lume poate vedea ca fortele ruse se afla in Ucraina”, dar a exclus orice recurgere la forta „pentru rezolvarea problemei ucrainene”.
Joi la o reuniune de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU, Rusia a fost acuzata de occidentali, cu Statele Unite in frunte, care au denuntat implicarea directa a fortelor ruse alaturi de separatisti in estul Ucrainei.
Ambasadoarea Statelor Unite la Natiunile Unite, Samantha Power, a declarat ca Rusia trebuie sa inceteze „minciunile” si operatiunile de alimentare a conflictului din Ucraina.
La randul sau, ambasadorul rus Vitali Ciurkin a acuzat Statele Unite ca trimit in Ucraina „zeci de consilieri”, iar armata ucraineana „bombardeaza civili”.
Adresandu-se Consiliului, Jeffrey Feltman, subsecretar general ONU pentru afacerile politice, a declarat ca daca se confirma, prezenta trupelor ruse in Ucraina este „o contraventie directa a dreptului international si Cartei Natiunilor Unite”. – PROMPT MEDIA