130043 – 20072014 – 60,62% dintre candidaţi au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2014 (rezultate înainte de contestaţii), cu aproape 13% mai mulţi decât în aceeaşi etapă a anului 2013.
Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele înregistrate la examenul naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2014. Din totalul de 9.196 candidaţi prezenţi la proba scrisă (92,73%), 60,62% au promovat. Rata de promovare este superioară cu aproape 13 procente celei de anul trecut (înainte de contestaţii) – 47,83%. Cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţul Cluj (72,57), iar cel mai scăzut, în judeţele Maramureş şi Giurgiu (47,62). În Capitală, rata de promovare iniţială este de 55%.
Dintre candidaţii care au promovat examenul, 57 au obţinut note de 10, iar alţi 339, note între 9,50 şi 9,99. Cele mai multe note (4.683) s-au înregistrat pe tronsonul 8 – 8,99.
Dintre cei 10.764 candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar au fost admişi să participe la proba scrisă doar candidaţii care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologie: efectuarea unui stagiu de predare în specialitatea postului de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine” şi minimum media 8 la cele două inspecţii speciale la clasă desfăşurate pe perioada anului şcolar. Astfel, dintr-un lot de 9.917 candidaţi eligibili, s-au prezentat 9.196 (92,73%). 40 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentative de fraudă.
Afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 24 iulie. Nota minimă de promovare a examenului este 8. De anul trecut, Ministerul Educaţiei Naţionale a decis ca nota minimă de promovare a examenului naţional de definitivare în învăţământ să crească de la 7 la 8. Cadrele didactice care promovează examenul naţional de definitivare dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. – PROMPT MEDIA