129801 – 11072014 – Clădirea principala a Spitalului Orăşenesc Lipova a fost reabilitata, investiţia totală fiind de 1,1 milioane lei, în beneficiul a 60.000 de locuitori din zonă, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii.
Secţia de recuperare medicină fizică şi balneologie, cuprinzând 25 de paturi, va funcţiona în corpul principal, inaugurat vineri în prezenţa secretarului de stat Dorel Săndesc.
Spitalul orăşenesc Lipova este o unitate sanitară cu paturi care asigură asistenţă medicală de specialitate pentru populaţia arondată Văii Mureşului din judeţul Arad de aproximativ 60.000 de locuitori.
Unitatea medicală asigurăservicii de medicinăinternă, compartiment pediatrie, recuperare medicină internă şi balneologie, pneumologie şi TBC.
Datorită unei istorii atât de bogate a medicinei în oraşul Lipova, pe viitor se doreşte dezvoltarea acesteia la un nivel cât mai ridicat. Astfel, autorităţile au în vedere dezvoltarea ambulatoriilor de specialitate şi înfiinţarea compartimentelor de chirurgie generală, ATI şi obstretică-ginecologie, precum şi înfiinţarea unui compartiment de Primiri Urgenţe, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA