Acasă Social Suceava: Şeful Poliţiei Fălticeni, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi...

Suceava: Şeful Poliţiei Fălticeni, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi fals intelectual

DISTRIBUIȚI

129623 – 04072014 – Procurorii DNA din Suceava au dispus trimiterea în judecată a lui Ioan Nichitoi, şef al Poliţiei Fălticeni, judeţul Suceava, pentru tentativă la abuz în serviciu cu obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit şi fals intelectual.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în perioada 14-16 octombrie 2013, în calitate de şef al Poliţiei Fălticeni, Nichitoi s-a implicat activ în activitatea judiciară desfăşurată de un subordonat, astfel încât acesta din urmă să nu iniţieze procedurile judiciar penale faţă de o persoană, om de afaceri, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Concret, omul de afaceri a fost implicat într-un accident de circulaţie pe raza localităţii Fălticeni, iar lucrătorul de poliţie din subordinea lui Nichitoi Ioan a întocmit toate actele de constatare. Omul de afaceri a fost condus în vederea prelevării de probe de sânge, însă acesta a

refuzat prelevarea. A doua zi, agentul de poliţie a prezentat actele întocmite comandantului unităţii Ioan Nichitoi în vederea punerii rezoluţiei şi înregistrării dosarului. Acesta din urmă i-a solicitat subordonatului să rupă actele întrucât omul de afaceri ar fi un prieten de-al său şi trebuie ajutat, în sensul de a trata incidentul ca o simplă tamponare. Mai mult, Nichitoi ar fi insistat ca subordonatul său să îi facă documentele pentru a obţine despăgubirile de la firma de asigurare.

Forma tentativei este reţinută având în vedere că folosul injust urmărit a fi obţinut de omul de afaceri nu a fost efectiv realizat, ca urmare a intervenţiei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Din dispoziţia procurorului, dosarul a fost înregistrat la penal, iar cercetările penale s-au efectuat tot din iniţiativa procurorului care a preluat cauza la urmărire proprie. Ulterior, existând indicii în sensul comiterii de fapte prevăzute de legea penală de către agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Fălticeni, dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

În urma cercetării penale efectuate s-a stabilit că omul de afaceri este autor al infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind dispusă sancţionarea administrativă.

Într-un alt context, la data de 20 decembrie 2013, Nichitoi a întocmit înscrisul intitulat „Raport de necesitate privind oportunitatea sponsorizării”, înregistrat la IPJ Suceava la 23 decembrie 2013. Înscrisul avea un caracter fals şi a fost întocmit în condiţiile în care obiectul presupusei propuneri de sponsorizare fusese deja predat către Poliţia Fălticeni la data de 10 decembrie 2013.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.