130046 – 20072014 – Fosta tenismenă Ruxandra Dragomir a fost aleasă sâmbătă în funcţia de preşedinte al organizaţiei de femei a Partidului Mişcarea Populară în cadrul Congresului Femeilor Populare desfăşurat la Sinaia.
Printre obiectivele Ruxandrei Dragomir se numără construirea unei organizaţii puternice şi moderne, care să promoveze femeile la nivelul cel mai înalt, atât în conducerea partidului, cât şi în administraţie.
La eveniment au participat în calitate de invitaţi preşedintele Traian Băsescu şi candidatul PMP la preşedinţia României, Cristian Diaconescu. În discursul susţinut la deschiderea congresului, şeful statului a arătat că de-a lungul timpului a promovat multe femei în politică, ştiind prin ce dificultăţi trec pentru a evolua într-o astfel de carieră. Şeful statului le-a asigurat pe femeile populare că după ce va veni la partid va continua să le susţină.
Ruxandra Dragomir s-a născut în 24 octombrie 1972 la Piteşti, iar între anii 1990 şi 2001 a câştigat nouă turnee de tenis. În anul 1997 se afla pe locul 15 pe lista celor mai buni jucători de tenis din lume, iar între anii 2009-2013 a fost preşedintele Federaţiei Naţionale de Tenis din România. Din structura de conducere a Organizaţiei de Femei a PMP mai fac parte Irinel Tudorache (Ilfov) – secretar general şi Evelin Cristescu, Oana Iurescu, Simona Daraban, Felicia Ovanesian, Octaviana Marincaş şi Diana Popa, care ocupă posturile de vicepreședinte. – PROMPT MEDIA.