129922 – 16072014 – DIICOT coordonează o amplă operațiune pentru anihilarea grupului infracțional organizat specializat în skimming. În această dimineață au avut loc 112 descinderi simultane la locuințele unor suspecți din Dolj și zona metropolitană Paris, pentru destructurarea rețelei.
La operațiunea sprijinită de EUROPOL au participat polițiști BCCO din Dolj, București și Argeș, precum și polițiști și jandarmi din Dolj.
Concomitent, autoritățile franceze au percheziționat locuințele din zona metropolitană Paris unde membrii grupării desfășurau acțiuni de skimming.
La sediul DIICOT Craiova vor fi audiate peste 100 de persoane, majoritatea beneficiare ale sumelor de bani transferate fraudulos prin instalarea programului informatic malware.
Cu spriniul SRI și DIPI, DIICOT Craiova a documentat activitatea infracțională a grupării transfrontaliere, a cărei activitate era axată pe traficul de substanțe cu caracter psihoactiv, skimming și fraudarea firmelor de transferuri monetare situate, de regulă, în state din centrul și vestul Europei.
Membrii grupării instalau fraudulos un program informatic (malware) în sistemul informatic folosit şi pentru servicii copy-shop de un agent/subagent de transferuri monetare, în ţări din centrul şi vestul Europei (de ex. Marea Britanie, Germania, Austria, Belgia, Norvegia, etc.), sistem informatic pe care au ajuns astfel să-l controleze de la distanţă.
Prin intermediul altui sistem informatic (de ex. telefon mobil) au fost introduse în sistemul informatic infectat/controlat de la distanţă date informatice nereale privind expedierea unei sume de bani de un expeditor fictiv spre un beneficiar real care ridica banii de la un alt agent, de regulă din România.
Paguba a fost suportată fie de francizor (agentul/subagentul al cărui sistem informatic a fost efectiv controlat), fie chiar de către francizor – societăți internaționale de transfer monetar, de regulă pentru sume de bani mai mari, raportat şi la bonitatea agentului/subagentului implicat.
Până în prezent a fost determinată o pagubă de peste 800.000 dolari numai la un francizor.
O parte dintre membrii grupului infracţional organizat desfăşurau şi activităţi de skimming, falsificare de instrumente de plată electronică şi punere a lor în circulaţie prin retrageri frauduloase de numerar. Banii obţinuţi au fost investiţi în bunuri mobile şi/sau imobile ori depuşi în conturi bancare sau transferaţi prin intermediul societăților de transfer monetar, în scopul de a li se ascunde originea ilicită.
Unul dintre membrii grupului şi-a constituit în paralel o reţea de procurare, preparare şi distribuţie produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. – PROMPT MEDIA