129885 – 15072014 – Două motoscutere furate din Italia, au fost descoperite de polițiștii de frontieră într-un ansamblu de vehicule condus de un bărbat cu dublă cetăţenie, româno-moldovenească.
Bărbatul a fost oprit în trafic, pentru control, la Ijdileni, de polițiștii de frontieră. La verificarea microbuzului și a remorcii conduse de tânărul româno-moldovean, au fost găsite două motoscutere marca Yamaha T Max (în valoare de 88.340 lei), declarate furate din Italia.
Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru complicitate la furt şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv. – PROMPT MEDIA