– 130177 – 25072014 – Nicolae Gavrilescu, fost director regional la OMV PETROM a fost trimis în judecată de procurorii DNA Galați. În același dosar, a fost trimisă în judecată și Ana Petre, expert în piața imobiliară. Ambii sunt acuzați de luare de mită.
Procurorii îi acuză pe cei doi că între decembrie 2013 și mai 2014 au cerut 10.000 euro și alte sume, pentru a aproba vânzarea, la un preț subevaluat, a unor active ale companiei. Discuțiile legate de bani au avut loc cu ocazia mai multor întâlniri ale căror note de plată au fost achitate de denunțător. Gavrilescu a fost prins în flagrant delict în timp ce primea o primă tranță de bani din mita cerută. Îdosarul a fost trimis la Tribunalul Galați, iar la instrumentarea lui procurorii au primit sprijinul Serviciului Român de Informații, precizează DNA. – PROMPT MEDIA