– 130168 – 25072014 – Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal pentru trafic de migranţi pentru doi cetăţeni georgieni care au facilitat transportul din Turcia, cu o ambarcaţiune pe Marea Neagră, a 44 de cetăţeni afgani, cinci iranieni şi trei pakistanezi care au declarat că doreau să ajungă în ţări din Uniunea Europeană.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au continuat cercetările în cazul ambarcaţiunii suspecte din Marea Neagră, interceptată în ziua de miercuri 24 iulie a.c. După declanşarea procedurilor specifice de escortare a ambarcaţiunii în cauză, la sediul Grupului de Nave Constanţa au fost demarate cercetările la sediul Gărzii de Coastă. Poliţiştii de frontieră au audiat persoanele adulte, stabilind faptul că la bordul ambarcaţiunii se aflau doi cetateni georgieni, 44 de cetăţeni afgani, cinci iranieni şi trei pakistanezi, adulţi şi copii, între care o fetiţă de trei luni, care intenţionau să ajungă în mod ilegal în ţara noastră, pentru ca apoi să-şi continue călătoria spre ţări din Uniunea Europeană. În urma cercetărilor a mai rezultat că ambarcaţiunea ”Moonlight” a plecat în noaptea de 21/22 iulie a.c. dintr-un port situat pe coasta Turciei, fiind condusă de un cetăţean georgian, în vârstă de 29 ani, ajutat de un conaţional, în vârstă de 30 de ani.
Cei doi cetăţeni georgieni au fost audiaţi la 24 iulie de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care au dispus reţinerea acestora pentru 24 ore, urmând ca astăzi să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Întregul grup de migranţi din Orientul Mijlociu a intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări.
În urmă cu două zile, poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagră – SCOMAR au identificat o ambarcaţiune suspectă în Marea Neagră, fără pavilion arborat, la aproximativ 18 mile marine travers de plaja din Vama Veche, în zona de patrulare comună româno-bulgară, care se apropia de apele teritoriale ale României. Imediat, Garda de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni cu nava MAI 1105 ”Ştefan cel Mare”, aflată în misiune pe Marea Neagră, pentru identificarea şi supravegherea ambarcaţiunii suspecte. Ambarcaţiunea şi-a continuat drumul, a intrat în apele teritoriale ale României, ocazie cu care s-a stabilit că la bordul acesteia se află un număr mare de persoane care au solicitat sprijinul poliţiştilor de frontieră. Drept urmare, poliţiştii de frontieră au declanşat procedurile specifice pentru o misiune de salvare pe mare, persoanele aflate pe ambarcatiune fiind transbordate pe nava MAI 1105 şi conduse la sediul Grupului de Nave Constanţa. – PROMPT MEDIA