129933 – 16072014 – Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) avertizează asupra creșterii tarifelor operatorilor de transport determinată de amenzile introduse în franța și Belgia pentru efectuarea repausului săptămânal normală în cabina vehiculului.
Transportatorii sunt sfătuiți să evite efectuarea perioadei de repaus în cele două state, ca urmare a introducerii de noi reglementări privind perioada de repaus săptămânal normală în cabina vehiculului, reglementări ce prevăd amenzi de 1.800 euro în Belgia și 30.000 euro în Franța.
În situația în care operatorii de transport sunt obligați să tranziteze cele două state și să efectueze repausul săptămânal normală pe teritoriul statelor menționate, UNTRR avertizează că aceștia vor fi nevoiți să crească tarifele de operare. Tarifele de operare vor suporta majorări deoarece operatorul de transport va fi obligat să suporte atât cazarea șoferilor pe perioada respectivă, cât și costurile aferente parcărilor păzite obligatorii pentru asigurarea condițiilor de siguranță ale mărfurilor transportate. O posibilă soluție temporară este ca șoferul să efectueze această perioadă de repaus săptămânală, mai ales în cazul tranzitării Franței, în cort, lângă vehicul, dacă nu există interdicții clare în acest sens.
În Franța a intrat în vigoare Legea prin care se interzice conducătorilor auto să efectueze perioada de repaus săptămânal normală în cabina vehiculului. Nerespectarea regulamentului se consideră infracțiune și este amendată cu 30.000 euro și un an de închisoare – pentru administratorul de firmă.
În Belgia a intrat în vigoare decretul regal prin care se interzice efectuarea repausului săptămânal normal în cabina vehiculului. Sancțiunea pentru nerespectarea acestei prevederi poate ajunge la 1800 euro.
Prevederile se referă exclusiv la perioada de repaus săptămânal normală și nu se aplică în cazul perioadei de repaus săptămânal reduse conform Art. 8, pct. 6 și 8 din Regulamentul (CE) NR. 561/2006 din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere. Atât Franța, cât și Belgia pot verifica aplicarea legislației naționale doar pe teritoriile proprii și nu pot cere dovezi asupra modului în care a fost efectuată perioada de repaus săptămânal normală, pentru perioadele precedente, mai ales daca au fost realizate pe teritoriul altor state. – PROMPT MEDIA