129573 – 03072014 – Fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost trimis în judecată în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro. În acest dosar, el este anchetat alături de fostul său şef de cabinet, Codruţ Marta, fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor Viorel Comăniţă, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa Dan Secăreanu, soţii Radu şi Diana Nemeş şi mai mulţi administratori de firme.
Radu Nemeş, considerat de procurori coordonatorul grupului infracţional organizat, şi Diana Nemeş, administrator la SC Excella Real Grup SRL, sunt acuzaţi de complicitate la evaziune fiscală.
Diana Nemeş a fost extrădată din SUA la 7 mai, iar soţul acesteia a fost adus în ţară la 15 mai. Instanţa a confirmat, în zilele în care au fost aduşi, mandatele de arestare preventivă emise pe numele lor în iulie 2012.
Soţii Nemeş au fost aduşi în ţară după ce Curtea Districtuală Washington a dispus extrădarea lor. Anterior, aceştia au fost arestaţi de autorităţile judiciare din SUA, în baza cererii de extrădare transmisă, prin intermediul Biroului Interpol din cadrul Poliţiei Române, în localitatea Yelm, statul american Washington.
Pe numele soţilor Nemeş a fost emis, în 11 iulie 2012, un mandat de arestare preventivă în lipsă. Tot atunci a fost emis mandat de arestare preventivă în lipsă şi pentru Codruţ Marta, acuzat de complicitate la evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat, acesta fiind dispărut din 25 mai 2012 şi dat în urmărire internaţională din 30 mai.
Direcţia Naţională Anticorupţie arăta, în referatul prin care a cerut arestarea mai multor persoane în acest dosar, că Marta a plecat din ţară în mai 2011, dar că până în aprilie 2012 a ţinut constant legătura cu omului de afaceri Radu Nemeş, cu Sorin Blejnar şi ANAF.
Potrivit ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, în perioada mai 2011 – iulie 2012, Radu Nemeş, Diana Nemeş, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei Florin Jugănaru au constituit şi coordonat o grupare infracţională organizată prin iniţierea unui amplu mecanism evazionist care a vizat sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare. În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 15.203.024 de euro, reprezentând accize şi TVA neachitate.
Concret, motorina era achiziţionată în regim suspensiv de la plata accizelor, în scopul declarativ de a fi transformată în păcură. În realitate, motorina era de fapt revândută ca atare prin staţiile de distribuţie de carburanţi.
În referat, procurorii arată că gruparea suspectată de evaziune fiscală era structurată pe mai multe paliere, unul dintre paliere fiind denumit de procurori „palierul de protecţie”.
Potrivit procurorilor, din acest palier făceau parte fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, Alexandru Codruţ Marta (dat dispărut din 25 mai şi dat în urmărire internaţională din 30 mai) şi Viorel Comăniţă.
Procurorii DNA susţin că, din indiciile obţinute, Codruţ Marta se baza pentru menţinerea în funcţie, până la mijlocul lunii aprilie, a lui Sorin Blejnar şi Viorel Comăniţă pe relaţiile deţinute de omul de afaceri Emilian Schwartzenberg la nivel guvernamental.
Procurorii anticorupţie arată, în documentul citat, că Alexandru Codruţ Marta ar fi promis că-l va convinge pe Sorin Blejnar să mai rămână o perioadă la conducerea ANAF în interesul omului de afaceri Radu Nemeş.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București. – PROMPT MEDIA