– 130243 – 30072014 – Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a extins codul roşu de inundaţii până joi la orele 8.00 dimineaţa. Viitura se îndreaptă spre judeţul Teleorman, aici opt localităţi sunt deja inundate, iar membrii CJ Teleorman au convocat comitetul de urgenţă.Hidrologii au emis avertizarea pentru râurile Gilort, Lotru şi Olteţ după ploile torenţiale din ultimele ore care au făcut ravagii în mai multe judeţe.
Cele mai afectate au fost Vâlcea, Gorj, Argeş, Prahova şi Dâmboviţa unde mii de oameni au fost loviţi de viituri, potrivit Antena 3. Doi oameni au murit luaţi de puhoaie, sute de localnici au fost evacuaţi de autorităţi, mii de case au fost inundate, iar mai multe drumuri şi poduri au fost distruse.
În aceste condiţii, autorităţile sunt în stare de alertă şi sunt pregătite să intervină în orice moment pentru salvarea sinistraţilor.
Râul Gilort a făcut ravagii în judeţul Gorj. Autorităţile spun că viiturile au atins niveluri record. Peste 500 de persoane au fost evacuate, iar cea mai gravă situaţie din Gorj s-a înregistrat în localitatea Novaci. Oamenii au fost scoşi dintre puhoaiele de apă cu elicopterele.
Viitura, de 6 metri înălţime, a izolat zeci de locuitori din Novaci. Unii au rămas captivi în case, iar pe alţii apele involburate i-a ţintuit pe fâşii de pământ sau în copaci.
Viitura a măturat totul în calea sa. A distrus o fabrică de cherestea, a luat maşini, garduri şi a ingropat totul în calea sa sub noroi.
În ajutorul oamenilor au venit salvatorii montani, pompierii şi jandarmii.
La Novaci a fost trimis şi un elicopter al MAI. Dar evacuările au mers greu, pentru că oamenii au refuzat să-şi lase gospodăriile şi a fost nevoie de intervenţia mascaţilor.
Viitura a venit la Novaci după ce în zona deluroasă din jur a plouat până la 140 de litri pe metru pătrat. – PROMPT MEDIA