Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Macovei, acuzată că a furnizat informații false

București: Macovei, acuzată că a furnizat informații false

DISTRIBUIȚI

129929 – 16072014 –  FACIAS şi Asociaţia ”Grupul de Investigaţii Politice” (GIP) au depus o plângere penală împotriva Monicăi Macovei. Mugur Ciuvică a explicat, într-o emisiune la Antena3, că Macovei a dat informaţii false atunci cand a afirmat că în România, la referendumul de suspendare a presedintelui, s-au furat milioane de voturi. De asemenea, Macovei este acuzată de trădare prin subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului. ”Plângerea a fost făcută de un avocat ca să respecte nişte criterii juridice, dar ce am vrut noi să vedem a fost dacă va fi cineva din Procuratura din România în măsură să ancheteze ce a făcut Monica Macovei atunci la referendum. Votanţii au fost anchetaţi că de ce au votat. Am văzut că au fost anchetaţi şi cei care au organizat referendumul. Mă gândeam că poate există un procuror în ţara asta care să ancheteze şi ce a făcut şi partea cealaltă, adică Monica Macovei, pentru că au fost declaraţii iresponsabile şi păguboase pentru România”, a explicat Ciuvică. ”Chestiunile astea cu lovitură de stat şi cu faptul că au fost furate un milion jumătate de voturi au fost lucruri care au afectat societatea românească, pentru că au avut repercusiuni economice”, a mai adăugat coordonatorul GIP. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.