Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Constantin Istrate, al cincilea torţionar comunist

Bucureşti: Constantin Istrate, al cincilea torţionar comunist

DISTRIBUIȚI

129682 – 08072014 – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a făcut public numele celui de-al cincilea torționar din închisorile comuniste. Numele său este Constantin Istrate, informează Digi 24.

Conform IICCMER, Constantin Istrate, de la Gherla, provenea dintr-o familie modestă. El s-a născut în Mălini, județul Suceava, în anul 1926. Anul acesta, Constantin Istrate a împlinit vârsta de 88 de ani. El a deţinut funcţii de conducere în Penitenciarul Gherla, începând prin a fi comandant de pluton (oct. 1954 – 1956), apoi ajutor de serviciu al comandantului şi locţiitor comandant pentru spate (1956 – iun. 1957), locţiitor comandant pentru pază şi regim (1957 – dec. 1958 şi 1 mart. 1959 – 1961), comandant (dec. 1958 – 1 mart. 1959).

Octavian Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, fost deținut politic la Gherla, a povestit că Istrate era de o cruzime inimaginabilă. ”A fost unul dintre cei marii criminali ai temniţelor comuniste. Noi i-am iertat. Le-aş da pedeapsa cu suspendare, procesul e util nu pentru noi, care am părăsit 95% această lume, ci pentru generaţia tânără. Toţi vor să pară nişte sfinţi, şi Vişinescu, şi Ion Ficior, acea bestie de om, care şi cu el am avut de a face doi ani”.

Până acum, au fost demascaţi patru şefi de penitenciare al căror regim a dus la moartea a sute de deţinuţi: Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, acuzat de moartea a cel puţin 12 deţinuţi politici, Ion Ficior, care a condus lagărul Periprava, acuzat că ordinele sale au dus la decesul a peste o sută de persoane, Iuliu Sebeștin și Florin Cormoş, cel care a condus lagărul de muncă de la Cernavodă şi care s-ar face vinovat de moartea a 115 deţinuţi. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.