Acasă Economie Bucureşti: Aproape 500 de permise auto reţinute de poliţişti

Bucureşti: Aproape 500 de permise auto reţinute de poliţişti

DISTRIBUIȚI

MI_permis de conducere– 130223 – 29072014 – Peste 400 de infracţiuni au fost constatate de poliţişti, în perioada 25-27 iulie a, c,, în urma controalelor, perchezițiilor și filtrelor rutiere. Au fost aplicate peste 11.300 de sancţiuni contravenţionale, dintre care peste 9.000 la regimul rutier, potrivit unui comunicat al IGPR.În perioada 25-27 iulie, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea liniştii publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, poliţiştii au efectuat 18 de percheziţii, 1.256 de controale şi 355 de filtre.

În cele trei zile, au fost constatate 416 de infracţiuni judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură, dintre care 283 au fost surprinse în flagrant de poliţişti.

Poliţiştii au prins 280 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 14 au fost reţinute şi 7 arestate. Au depistat două autoturisme semnalate ca fiind furate şi au confiscat 8 arme (4 letale şi 4 neletale) şi 42 bucăţi de muniţie.

De asemenea, 7 persoane urmărite au fost depistate şi 3 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea au fost puse în executare.

Totodată, au fost aplicate 11.348 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.809.111 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 253.686 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.433 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 314 sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 36 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 9.136, dintre care 75 pentru consum de alcool şi 3.773 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 483 de permise de conducere şi au retras 193 de certificate de înmatriculare. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.