129570 – 03072014 – Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la doi ani de la a doua tentativă de suspendare a sa, cu ocazia unei dezbateri organizată de Fundația Mișcarea Populară, că ”acea lovitura de stat a fost una extrem de mizerabilă, însă, din fericire, eșuată”. ”În vara lui 2012 a fost o lovitură de stat eşuată, ca urmare a faptului că instituţiile au rămas în picioare. Îmi aduc aminte efortul de a-l îndepărta pe Avocatul Poporului. Asta arată mizeria morală, dar şi dispreţul pentru ceea ce v-am dat ca fiind definiţia statului de drept. Lovitura a fost coordonată de Ponta şi Antonescu, oameni care azi se vor preşedinţii României”, a spus Băsescu, citat de B1TV. ”Cu acea ocazie, aici vin în zona de romantism, dincolo de susţinerea de la PDL, singurul partid care m-a susţiut, am văzut şi oportunişti care nu mai încăpeau pe scene pe lângă mine pentru a apăra,chipurile, statul de drept. Ei de fapt voiau să ia din necaz imagine că sunt intransigenţi. Azi sunt în mizeria compromisului cu cei care au dat lovitura de stat”, a mai precizat șeful statului. ”Eu am fost unul dintre politicienii care au făcut compromisuri, dar nu atât de mizerabile. Cum să faci fuziune cu PNL și să preiei numele, iar mâine PNL va fi același partid. Azi, partidul care era fanionul statului de drept se duce cu arme și bagaje drept acolo, pentru a acoperi nevoia analizei eșecului de la europarlamentare”, a mai spus acesta.
Președintele a mulțumit în special jurnaliștilor de la Evenimentul Zilei și B1 TV, pentru modul în care au apărat statul de drept în vara anului 2012. – PROMPT MEDIA