Acasă Vest Arad Arad: Fostul adjunct de la ISJ Arad, in arest la domiciliu

Arad: Fostul adjunct de la ISJ Arad, in arest la domiciliu

DISTRIBUIȚI

129499 – 01072014 –  Inspectorul scolar general adjunct din Arad Mihai Spanu, retinut in urma audierilor de duminica noapte, fiind suspectat de trafic de influenta, a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile.

Judecatorii Tribunalului Arad au decis, luni seara, sa-l aresteze la domiciliu pe inspectorul scolar aradean Mihai Spanu, pentru urmatoarele 30 de zile, acesta fiind acuzat de trafic de influenta.

Procurori ai Parchetului Tribunalului Arad au descins, in noaptea de duminica spre luni, la locuintele inspectorilor scolari Mihai Spanu si Simona Crisnic si la locuinta profesoarei Lavinia Bit, ridicand mai multe probe intr-un dosar de trafic de influenta la Bacalaureat, dupa ce suspectii ar fi primit bani in schimbul promisiunii ca vor ajuta mai multi candidati sa promoveze examenul.

„Din informatiile existente rezulta ca cei trei au promis ca vor facilita obtinerea notelor de trecere la Bacalaureat”, spunea procurorul de caz Codrin Gavra.

Inspectorii scolari Mihai Spanu si Simona Crisnic si profesoara Lavinia Bit au fost audiati de procurori, pe parcursul noptii, iar Spanu, adjunct al sefului Inspectoratului Scolar Judetean Arad, a fost retinut pentru 24 de ore, ceilalti doi suspecti fiind cercetati in libertate.

Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, in urma perchezitiilor din locuintele acestora au fost ridicati aproximativ zece mii de euro si liste cu nume ale unor absolventi de liceu care ar fi platit ca sa promoveze examenul.

In timpul anchetei, investigatori sub acoperire s-au prezentat drept parinti in fata celor trei dascali, pretinzand ca vor sa se asigure ca toate probele Bacalaureatului vor fi promovate de catre copii.

Procurorul Codrin Gavra declara ca ancheta in acest dosar a inceput in urma unui denunt, iar SRI a sprijinit aceasta ancheta.

Potrivit unor ingregistrari detinute de anchetatori, profesoara de romana din Arad cerea 500 de euro pentru nota 6.00 la matematica si 450 de euro la romana, tariful pentru promovarea Bacalaureatului putand ajunge pana la 900 de euro. Profesoara a fost inregistrata audio-video de catre anchetatori in timp ce spunea ce sume trebuie platite pentru promovarea probelor de la Bacalaureat.

Procurorul de caz Codrin Gavra declara ca pentru fiecare proba se cerea intre 300 si 500 de euro, iar suma crestea cu 50-100 de euro pentru fiecare punct in plus.

Candidatii ar fi platit si 900 de euro pentru a promova bacalaureatul in acest fel.

Seful Inspectoratului Scolar Judetean Arad, Claudius Mladin, declara ca adjunctul sau Mihai Spanu, inspectoarea Simona Crisnic si profesoara Lavinia Bit nu erau implicati in desfasurarea examenului de Bacalaureat. Conform sursei citate, Mihai Spanu „este raspunzator de partea de mobilitate a dascalilor si de resursele umane”, la fel ca Simona Crisnic, care este inspector scolar pentru managementul resurselor umane.

Luni, ministrul Educatiei, Remus Pricopie, declara ca inspectorul scolar general adjunct din Arad Mihai Spanu a fost eliberat din functie.

Ministrul Educatiei preciza ca in cazul celuilalt inspector scolar si al profesoarei suspectati ca ar fi primit mita de la elevi pentru a-i ajuta sa promoveze Bacalaureatul o eventuala decizie administrativa poate fi luata de Consiliul de Administratie al Inspectoratului Scolar Judetean Arad.

La randul lor, procurorii care instrumenteaza dosarul spuneau ca lucrarile elevilor care ar fi dat mita ca sa promoveze Bacalaureatul urmau sa fie completate cu raspunsuri corecte de catre dascali, dupa stergerea raspunsurilor gresite.

Anchetatorii spuneau ca in acest caz exista si alti profesori suspectati ca erau implicati, dar acestia vor fi audiati dupa incheierea probelor din cadrul examenului de Bacalaureat, pentru a nu fi afectata desfasurarea acestora. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.