– 129845 – 14072014 – Absolvenții de clasa a VIII-a care au susținut examenul de evaluare națională 2014 vor afla la ce liceu au fost admiși marți, 15 iulie, conform calendarului publicat de Ministerul Educației Naționale.
Miercuri rezultatele vor fi publicate şi la şcolile de provenienţă ale elevilor.
După ce vor afla liceul la care au fost repartizați, elevii vor putea depune dosarele de înscriere până în 25 iulie.
Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţământul de zi, a absolvenţilor de gimnaziu (cu excepţia celor care candidează pentru licee/clase pentru care se susţin probe de aptitudini, a celor care solicită înscrierea în învăţământul special şi a celor care candidează pe locurile speciale pentru romi), se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare, pentru unităţile şcolare finanţate de la bugetul de stat.
Candidații care nu își depun dosarele de înscriere în termenul stabilit se consideră retrași, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate și vor intra în cea de-a doua etapă a repartizării computerizate. – PROMPT MEDIA