128784 – 01062014 – Decizia lui Crin Antonescu de a se retrage din cursa prezidenţială era singura variantă raţională, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Victor Ponta, spunând că simte „o mare tristeţe şi dezamăgire” pentru „prieten”.
“Am aflat despre decizia lui Crin de a se retrage din cursa prezidenţială. Strict politic – era singura variantă raţională, orice altceva însemna doar accentuarea dezastrului său politic şi personal! Dar simt o mare tristeţe şi dezamăgire pentru un om care mi-a fost prieten şi partener în cel mai spectaculos proiect politic de după 89! Am crezut din toata inima că el putea sa fie un preşedinte foarte bun al României, cu condiţia să păstreze cu orice preţ USL şi principiile sale fondatoare”, a scris Ponta.
El a adăugat că în 2013, „Sorin Roşca Stănescu, Cozmin Guşă şi Rareş Bogdan” l-au împins pe Antonescu spre drumul pe care îl dorea Traian Băsescu.
„In 2013 , când principalii săi sfătuitori au devenit domnii Roşca Stănescu, Guşă si Rareş Bogdan, i-am spus de zeci de ori ca aceşti „consilieri” îl vor impinge încet şi sigur pe drumul pe care doar Traian Băsescu îl dorea pentru Crin şi pentru PNL – drumul distrugerii USL şi al eliberarii spaţiului pentru alte persoane care erau de mult pregătite şi „acoperite” în diverse laboratoare!”, mai consideră Ponta.
Liderul PSD a mai scris că nu are niciun resentiment faţă de „Crin” şi îi urează numai bine.
“Sunt supărat pe mine că nu am avut destula energie, timp şi răbdare să-l conving de ceea ce acum este evident pentru toţi! Nu simt niciun fel de resentiment faţă de Crin, îi urez numai bine şi sper sincer să aibă puterea de a privi în urmă cu alţi ochi; şi dacă va accepta că are şi el o vină pentru ce s-a întâmplat înseamnă că ne vom reîntâlni cândva, din nou, pe drumul lung şi anevoios al politicii!”, a mai scris Ponta. – PROMPT MEDIA