128787 – 01062014 – Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, efectuează, în perioada 1-2 iunie 2014, o vizită oficială, în Portugalia. Vizita se desfăsoară într-un context deosebit, marcat de aniversarea, la 31 mai, a patru decenii de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări.
În cadrul vizitei, şeful diplomaţiei române va avea întrevederi cu Vice-prim ministrul Republicii Portugheze, Paulo Portas, cu omologul portughez, Rui Machete şi cu Înaltul Comisar pentru Imigraţie şi Dialog Intercultural, Rosario Farmhouse. De asemenea, în contextul vizitei, ministrul afacerilor externe va participa la o serie de evenimente menite să marcheze celebrarea celor 40 de ani de relații bilaterale reînnoite, precum: „Ziua românilor din Portugalia”, dezvelirea monumentului dedicat poetului Lucian Blaga, fost ambasador al României în Portugalia şi a plăcii comemorative Lucian Blaga în cadrul Hotelului Palácio din Estoril.
Vizita va constitui un bun prilej de consolidare a relaţiilor în plan bilateral, pe toate palierele de cooperare, şi european.
Printre temele care vor fi abordate cu interlocutorii portughezi se regăsesc dialogul politic bilateral, cooperarea economică, cu accent pe componenta investiţională, dialogul cultural, situaţia comunităţii româneşti din Portugalia. De asemenea, vor fi aduse în discuţie teme de actualitate la nivelul Uniunii Europene şi agendei internaţionale, precum evoluţiile instituţionale urmare alegerilor europene, evoluţiile din vecinătatea UE, summitul NATO din toamna acestui an, potrivit unui comunicat al MAE. – PROMPT MEDIA