Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Şeful diplomaţiei belgiene vine marţi la Bucureşti

Şeful diplomaţiei belgiene vine marţi la Bucureşti

DISTRIBUIȚI

128967 – 09062014 –  La invitaţia ministrului român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, vicepremierul şi ministrul afacerilor externe, al comerţului exterior şi afacerilor europene al Belgiei, Didier Reynders, va efectua o vizită la Bucureşti, marţi, 10 iunie 2014.

Vizita va constitui un prilej pentru reconfirmarea bunelor relaţii dintre cele două state. Pe agenda convorbirilor se află teme de interes bilateral, precum şi dosare de actualitate ale politicii europene şi internaţionale, potrivit unui comunicat al MAE.

În cadrul întrevederii, vor fi discutate aspecte ale colaborării în plan politic şi economic între România şi Regatul Belgiei.

O atenţie deosebită va fi acordată evoluţiilor instituţionale ca urmare a alegerilor pentru Parlamentul European care au avut loc în perioada 22-25 mai 2014, aspectelor legate de situaţia din vecinătatea estică a UE, cu accent pe Ucraina şi Republica Moldova, precum şi situaţiei din Balcani.

În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali, vor avea un schimb de opinii aprofundat pe o serie de dosare de interes de pe agenda internaţională, precum Summit-ul NATO din luna septembrie 2014, evoluţiile din Siria şi Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, se mai arată în comunicat. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.