129195 – 18062014 – Poliţiştii de frontieră şi vameşii din cadrul PTF Sighetu Marmaţiei au descoperit, în bagajele unei femei, dar şi în buzunarul unui bărbat, 333 cartuşe calibru 7,62 mm, pentru care aceştia nu au putut prezenta documente legale.
Muniţia a fost confiscată, iar cei doi sunt cercetaţi acum pentru contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, ei fiind reţinuţi.
La data de 16 iunie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei din judeţul Maramureş s-au prezentat la controlul de frontieră pentru a ieşi din ţară, un bărbat, cu dublă cetăţenie română şi ucraineană, de 49 de ani, şi o femeie, tot cu dublă cetăţenie maghiară şi ucraineană, de 43 de ani, călătorind pe jos.
În momentul în care echipa comună de control le-a solicitat să declare dacă deţin bunuri sau obiecte interzise la ieşirea de pe teritoriul României, aceştia au încercat să se îndepărteze de arterele pentru control, cu intenţia de a fugi, fapt care a creat suspiciuni.
Ca urmare, cei doi au fost reţinuţi şi, la controlul amănunţit, au fost descoperite, în sacoşa femeii, în două cutii de carton, 332 cartuşe, calibru 7,62 mm, iar în buzunarul de la pantalonul bărbatului încă un cartuş, de acelaşi calibru.
Cei doi, care conform documentelor ucrainene de identitate sunt soţ şi soţie, au refuzat să dea declaraţii cu muniţia descoperită asupra lor. – PROMPT MEDIA