Acasă Sud-Vest Dolj Dolj: Fosta-i lele cât ai fost! sau cum acționează asasinii economici

Dolj: Fosta-i lele cât ai fost! sau cum acționează asasinii economici

DISTRIBUIȚI

128990 – 10062014 –  Seria atrocităților din economia națională continuă cu falimentarea societății Servicii Energetice Oltenia SA Craiova, fosta Sucursală de Întreținere și Servicii Energetice Electrica (SISE) Oltenia a SC Filiala de Întreținere și Servicii Energetice Electrica Serv SA București, înființata în 2011după divizarea parțială a Electrica Serv SA. Despre Servicii Energetice Oltenia nu s-a vorbit prea mult, pentru că decăderea societății s-a produs sistematic – boală lungă, moarte sigură, semnalează Ultima Oră.. Dacă odinioară se vorbea despre cel mai mare prestator de servicii pe piața energetică națională, deservind judetele Dolj, Olt, Teleorman, Mehedinți, Vâlcea, Argeș și Gorj, astăzi se vorbește despre o ruină. Situația nu a fost determinată de criza economică sau de lipsa de comenzi, ci de o altă gașcă de băieți deștepți care au găsit căile să ajungă la banul public.

Protagoniștii acestei povești macabre – care se va finaliza cu preluarea activelor societății de stat – sunt următorii: directorul general al CEZ Distribuție Craiova, Doina Vornicu, fostul manager al companiei până în august 2013, Nicolae Popescu Măruță, conducerea societăților Adrem Invest SRL București (Adrian Bodea și Corneliu Bodea) și Energobit SA Cluj-Napoca (Ștefan Gadola, Pal Peter și Ioan Socea).

Eliminarea Electrica Serv SA de la licitațiile pentru activitatea de mentreneță a CEZ Distribuție Craiova se pare că a fost plănuită în înaltele sfere ale CEZ încă din 2010, când s-a decis ca un contract de peste 170.000.000 lei fără TVA să poată fi câștigat de asocierea Energobit – Adrem Invest. Dacă licitația inițială a fost anulată cu complicitatea directorului tehnic al Electrica Serv, Gheorghe Batar, la cea de-a doua licitație contribuția esențiala i-a aparținut directorului general din acea perioadă, Nicolae Șerban, care, prin nesemnarea OP-urilor aferente obligațiilor la bugetul statului, a descalificat Electrica Serv S.A. prin neîndeplinirea uneia din condițiile de eligibilitate impuse de CEZ Distribuție. În acest fel s-a lăsat cale liberă singurului ofertant -asocierea Energobit-Adrem Invest, deespre care cunoscătorii spun că nu avea mai nimic – nici personal specializat, nici logistică, deci nu prea avea cum să facă treabă. Drept dovadă, băieții deștepti au subcontractat toate serviciile pentru care licitaseră, la 70% din valoarea totală a contractului, dar păstrându-și 30% ca profit pentru unica activitate de a factura.  Un simplu calcul matematic arată că pentru mutarea unor hârtii de colo – colo, băieții deștepți au câștigat aproape 60.000.000 lei.

Contracte benefice … dar nu pentru stat

Pentru ca lucrurile să meargă în aceeași direcție (mai ales în condițiile în care contractul a fost încheiat pentru 4 ani, cu posibilitatea renegocierii anuale), în fruntea societății Servicii Energetice Oltenia a ajuns Nicolae Popescu Măruță, care a decapitalizat societatea prin acceptarea unor lucrări la valori sub costurile de realizare. Și bugetul de la înființarea companiei (circa 40 milioane lei) a dispărut, în trei ani, în buzunarele oamenilor de afaceri de la Adrem Invest și Energobit. La sfârșitul lui 2013, Servicii Energetice Oltenia avea datorii totale de peste 32 milioane lei, iar 20% din personal fusese transferat la privat, adică la Adrem Invest si Energobit, firme serioase, cu contracte….

Iar acum, pentru că nu au păstrat nici măcar bani pentru lefuri, actuala conducere se roagă de cele două firme să mai dea drumu` la ceva bani din lucrările executate.

 Perspectivele sunt sumbre….

Salvarea vine de la privatizarea companiei, așa cum s-a convenit în 2011 cu FMI, dar nici asta nu merge, pentru că procedurile sunt tergiversate, iar recunoașterea datoriilor ar îndepărta și eventualii cumpărători.

O altă variantă – dizolvarea. Asta s-ar potrivi cu planurile ticluite de căpușele societății, Corneliu Bodea și Ștefan Gadola, prietenii lui Ioan Roșca, director general al actualului acționar majoritar – SC DFEE Electrica SA București, la sprijinul căruia au apelat pentru amânarea pe cât posibil a intrării în insolvență.

Poate așa se explică amânarea, în martie pentru luna mai, de către Tribunalul Dolj, a pronunțării deciziei de intrare în insolvență. Din dispoziția lui Ioan Roșca, Adunarea Generală a Acționarilor a Servicii Energetice Oltenia nu a adoptat hotărârea privind intrarea în insolvență, care trebuia atașată la dosar.

Între timp, însă, băieții deștepți negociază cum să împartă ce a mai rămas din active (cam 700.000.000 lei).

Dacă unor oameni de afaceri din mediul privat nu li se poate reproșa că au încercat, până la urmă singurul lor mobil este profitul, cum pot fi catalogați responsabilii CEZ Distribuție și Servicii Energetice Oltenia, care numai binele companiei nu l-au urmărit.

Pe de altă parte, actele doamnei Vornicu și ale lui Nicolae Popescu Măruță reprezintă întruchiparea, poate dusă la extrem, a ceea ce face diferența între noi, românii, și lumea civilizată. Dacă un manager occidental ar scoate bani din piatră seacă numai să nu închidă prăvălia, directorașii autohtoni nu văd altceva decât interesul personal (dacă sunt adevărate informațiile că în cazul directorului CEZ Distribuție este vorba și despre un conflict de interese, adică soțul său – Sorin Vornicu s-ar afla în spatele Adrem Invest). – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.