128848 – 03062014 – Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au interceptat noaptea trecută o ambarcaţiune suspectă de migraţie ilegală, fără pavilion arborat, la bordul căreia se aflau 37 de persoane, posibil migranţi din Orientul Mijlociu.
Ambarcaţiunea, care se apropia de apele teritoriale ale României, a fost identificată la aproximativ 11 mile marine travers de localitatea Shabla din Bulgaria, în zona de patrulare comună româno-bulgară.
Imediat, Garda de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni cu o navă a Grupului de Nave Mangalia pentru identificarea şi supravegherea ambarcaţiunii suspecte.
Ambarcaţiunea şi-a continuat drumul, a intrat în apele teritoriale ale României, ocazie cu care s-a stabilit că la bordul acesteia se află un număr mare de migranţi.
Drept urmare, două nave ale Gărzii de Coastă au intervenit şi escortat yacht-ul cu migranţi spre sediul Grupului de Nave Constanţa, unde poliţiştii de frontieră români vor continua cercetările în acest caz.
Din primele verificări a reieşit că la bordul yachtului se află 37 de persoane de origine afgană şi iraniană, potrivit informaţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă. – PROMPT MEDIA