128953 – 09062014 – Calin Popescu Tariceanu sustine ca PNL este in prezent victima unei politici nefiresti, in care nu se face o selectie a valorilor, fiind promovati cei care s-au distins prin calitati precum servilismul ori cei docili. Mai mult, el considera anormal ca persoana cu o vechime de numai un an in partid sa fie propulsata la varf.
„PNL, astazi, este victima unei politici nefiresti, dusa in ultima perioda de conducere. In loc sa se incerce o selectie a valorilor, s-a prezentat o adunare a celor care s-au distins prin alte calitati: servilism”, a declarat, duminica, la Antena 3, Calin Popescu Tariceanu.
Potrivit acestuia, de cativa ani, concret din 2009, sunt promovati cei docili. „Votul pe lista, promovat de Crin Antonescu in 2009, a facut astfel incat la varful PNL sa ajunga non-valori. S-a schimbat logica de functionare in PNL.
Asta explica „votul masiv pentru propunerile aberante facute de cei din conducerea partidului”, din ultima perioada. Rezultatul se vede in aceste zile”, a subliniat el, mentionand ca „nu e un atac la adresa presedintelui interimar”, dar ca „este nefiresc ca o persoana care nu are vechime decat de un an sa fie propulsata la varful partidului”.
„Problema este ca un astfel de mecanism ii sfideaza pe toti ceilalti din partid, cei care sunt membri si militanti de 5 ani, de 10 ani, de 15 ani, care nutresc niste aspiratii firesti de promovare. Acestia, cand vad astfel de decizii, sunt demobilizati”, a explicat seful Senatului. – PROMPT MEDIA