129572 – 24062014 – Senatul a adoptat marți, cu 109 voturi pentru și o abținere, proiectul de lege privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator, acesta urmând să fie înaintat Camerei Deputaților.
Inițiatorul proiectului de lege pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal este Guvernul, iar Senatul este prima Cameră sesizată.
Comisia de de buget-finanțe din Senat avut luni o ședință în care a dat raport favorabil proiectului Guvernului, unde invitat a fost și liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Comisia nu a aprobat propunerea președintelui Cartel Alfa de reducere a CAS la angajat și i-a sugerat acestuia să meargă la Camera Deputaților pentru a-și susține amendamentul.
„Masa salarială în PIB a scăzut sistematic. A crescut valoric, dar procentul ei în PIB a scăzut. Asta înseamnă că puterea de cumpărare a cetățenilor a scăzut legat de acest lucru. Modul de distribuire a creșterii economice nu s-a reflectat în puterea de cumpărare. Noi propunem să se facă reducerea CAS la angajat și atunci am în mod implicit ridicarea puterii de cumpărare și creșterea consumului pe piața internă ori, dacă rămâne la angajator, să se facă o creștere de cel puțin 25-30% a salariului minim, ca să se poată echilibra”, a argumentat Hossu.
Potrivit acestuia, FMI și UE ar merge pe varianta reducerii la angajat. „Distribuția pe Revisal din sută în sută, toate aceste date au speriat FMI. Arată nu numai o polarizare socială, dar o proastă distribuție a veniturilor salariale, care sunt de fapt factorul determinant în consumul intern. De aceea FMI cu Uniunea Europeană au mers pe varianta noastră, ca CAS, dacă e să se reducă, să se facă asta la salariat. Rugămintea este să votați, dar cu modificarea să se facă la salariat, nu la angajator”, a mai afirmat liderul Cartel Alfa.
Hossu a precizat că proiectul de reducere a CAS, în varianta Guvernului, este bun, dar nu au fost discutate toate aspectele din punctul de vedere economic și social. „Măsura este bună, ca principiu, dar efectele ei n-au fost discutate sub toate aspectele din punct de vedere economic și social. Din punct de vedere tehnic, evident că reducerea cu 5 puncte procentuale înseamnă 19% reducere la CAS, deci la fondul de pensii, ceea ce înseamnă, în bani, dacă calculăm la ceea ce este bugetul actual pentru pensii, o scădere cu peste 1,1% din PIB-ul actual”, a mai afirmat Hossu.
Președintele Comisiei de buget-finanțe, senatorul PSD Cosmin Nicula, i-a spus lui Hossu că votul asupra acestui proiect trebuie dat luni, urmând ca marți să intre în plen iar săptămâna viitoare să poată fi dezbătut la Camera Deputaților. „Ca această ordonanță să intre în vigoare la 1 octombrie, noi va trebui să dăm astăzi un vot, ca mâine să o băgăm în plen iar săptămâna viitoare, când va fi sesiune extraordinară la Camera Deputaților, colegii din cameră să poată să o dezbată atât în comisii, cât și în plen. Solicitările pe care dumneavoastră le-ați făcut ar fi bine să le discutați la nivelul Biroului permanent al Camerei Deputaților să le puteți prinde ca amendamente și să fie adoptate în ședința de săptămâna viitoare”, i-a spus Nicula lui Hossu. – PROMPT MEDIA