128922 – 06062014 – Directorul general al APIA, Gheorghe Benu, a fost eliberat, joi seară, după expirarea ordonanţei de reţinere, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului în dosarul privind acordarea ilegală de subvenţii pentru exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice.
Benu fusese reținut miercuri seara după mai multe ore de audieri, iar joi a fost dus în fața judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă.
DNA Suceava îl cercetează pe directorul APIA pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului în legătură cu gestionarea fondurilor europene şi protecţia acordată de el Deliei Moldoveanu, director adjunct al APIA Suceava, astfel încât să obţină pe toate exploataţiile subvenţii de la Uniunea Europeană.
Conform anchetatorilor, în momentul în care DNA a făcut publică ancheta şi a solicitat documente în cadrul cercetărilor, au apărut probe potrivit cărora Benu îi transmitea directorului adjunct al APIA Suceava cum să răspundă la aceste solicitări astfel încât să denatureze adevărul şi să scape de răspundere penală.
Şi ceilalţi trei inculpaţi din acest dosar pentru care DNA Suceava a cerut arestarea preventivă au fost eliberaţi la încheierea celor 24 de ore de reţinere.
În acelaşi dosar se mai judecă cererile de arestare preventivă formulate de DNA în cazul directorului adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, acuzată pentru acordarea de subvenţii cu încălcarea legii, abuz în serviciu şi dare de mită, al medicului veterinar Neculai Toma, acuzat de fals şi înşelăciune şi consilierului judeţean liberal Ioan Piticari acuzat de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, şi înşelăciune în formă continuată.
În acest caz, potrivit DNA Suceava, prejudiciul estimat este de peste cinci milioane de lei.
Procurorii DNA Suceava au dispus începerea şi apoi extinderea urmăririi penale in rem, pentru acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, înşelăciune, dare de mită, luare de mită, spălare de bani şi folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
Cercetările în acest dosar vizează admiterea la plată a unor cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafaţă sau în domeniul zootehnic, unor persoane fizice, juridice, parohii şi mănăstiri, ce nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate, arată procurorii.
Anchetatorii susţin că, pentru obţinerea ilegală de subvenţii în domeniul zootehnic, medici veterinari din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Suceava, în complicitate cu doctori veterinari concesionari, au înfiinţat exploataţii fictive de creştere a animalelor pe numele unor fermieri, le-au înregistrat în Registru Naţional al Exploataţiilor şi în Baza Naţională de Date a ANSVSA, în vederea obţinerii pe nedrept de la APIA Suceava a
primelor care se acordă producătorilor agricoli în cadrul plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic.
Astfel, pentru îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, medicii veterinari suspectaţi în acest dosar ar fi modificat, în Baza Naţională de Date a ANSVSA – SNIIA, data înfiinţării exploataţiilor sau a mişcărilor de animale, în unele cazuri fiind utilizate exploataţii virtuale. – PROMPT MEDIA