Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Şefii PDL şi PNL se întâlnesc miercuri cu delegaţia FMI

Bucureşti: Şefii PDL şi PNL se întâlnesc miercuri cu delegaţia FMI

DISTRIBUIȚI

128984 – 10062014 –  Preşedinţii PDL şi PNL, Vasile Blaga şi, respectiv, Klaus Iohannis, împreună cu reprezentanţi ai celor două partide, urmează să aibă, miercuri, o întâlnire comună cu membrii delegaţiei FMI pentru a discuta şi despre reducerea CAS cu 5%.

Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu a precizat că delegaţiile celor două partide care vor fi prezente la întâlnirea cu reprezentanţii FMI vor fi stabilite marţi în forurile de conducere ale celor două partide, în cazul PDL în şedinţa Biroului Permanent Naţional.

El a spus că întâlnirea cu FMI va avea loc miercuri, la ora 11.30.

Deputatul PDL, fost ministru de Finanţe în Guvernul Boc, a arătat că la întâlnire va ridica problema ca reducerea CAS cu 5 puncte procentuale să nu fie însoţită de măsuri compensatorii sau de tăierea banilor pentru investiţii.

„La întâlnire vom ridica problema ca la reducerea CAS cu cinci puncte procentuale să nu se ceară măsuri compensatorii sau tăierea banilor pentru investiţii, pentru că, în Comisia de buget, FMI a spus că e de acord cu reducerea CAS, dar Guvernul nu este pregătit, având în vedere încasările proaste pe primele 5 luni ale anului. Vom cere să nu se ia măsuri compensatorii, aşa cum au fost introduse impozite şi taxe care au sufocat economia”, a spus Ialomiţianu.

El a adăugat că PDL va propune şi introducerea pachetului de măsuri de relansare fiscală care este depus la Parlament şi va ridica problema legată de investiţii, de lipsa de transparenţă a cheltuirii banului public, având în vedere faptul că, prin modificarea legii finanţelor publice, banii se împart prin ordin al ministrului Dragnea şi nu prin hotărâre de Guvern, ca până acum. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.