Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ședință comună a Parlamentului, miercuri

București: Ședință comună a Parlamentului, miercuri

DISTRIBUIȚI

128547 – 23052014  – Cele două Camere ale Parlamentului se vor reuni, miercuri dimineață, într-o ședință comună pentru a adopta declarația prin care se cere demisia de onoare președintelui Traian Băsescu, după cum susține președintele Senatului, Călin Popescu – Tăriceanu. ”Permiteti-mi sa ma refer nu la toata agenda Biroului Politic al Senatului, ci la cele doua chestiuni. Este vorba despre convocarea celor doua comisii: Comisia pentru Apărare, Ordine publică și Siguranță Națională a Senatului, în ceea ce privește Comisia Comuna de Supraveghere SRI. Am hotărât să punem pe agenda Birourilor Politice Reunite și acest subiect. În ceea ce priveste declaratia prin care propun Senatului sa ceara demisia de onoare a presedintelui, urmeaza sa avem astazi o sedinta comuna si miercuri dimineata o sedinta a plenurilor reunite si sa adoptam o declaratie comuna”, a declarat Tăriceanu.

Tăriceanu susține un asemenea  demers pentru că e puțin probabil ca președintele Traian Băsescu să nu fi fost informat despre mita pe care ar fi primit-o Mircea Băsescu, iar Parlamentul trebuie să trateze astfel de lucruri cu seriozitate. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.