129396 – 26062014 – Soţia şi fiica omului de afaceri Ioan Niculae sunt audiate la DNA, unde au fost citate în dosarul în care este investigat modul în care firmele lui Ioan Niculae au primit timp de mai mulţi ani gaze subvenţionate, deşi nu aveau acest drept, din cauza datoriilor la bugetul de stat.
Procurorii au încercat să pună sechestru asigurator asupra mai multor bunuri aparţinându-i lui Ioan Niculae pentru recuperarea prejudiciului. Anchetatorii au însă informaţii conform cărora omul de afaceri ar fi încercat să se sustragă acestui sechestru.
Noile acuzaţii aduse lui Ioan Niculae sunt sustragere de sub sechestru, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciul, primele două acuzaţii fiindu-le aduse fostei soţii, Domniţa Niculae şi fiicei, Adina Niculae.
Mai multe persoane vor fi chemate la audieri în legătură cu aceste noi aspecte.
Anchetatorii au la dosar înregistrări ale convorbirilor dintre Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, Ioan Nicolae, preşedintele SC Interagro, şi Marcel Piteiu, fost director al Romgaz.
Procurorii susţin că au interceptat negocieri între Adriean Videanu şi Ioan Niculaedespre modalitatea în care omul de afaceri şi combinatul său obţineau gaz la un preţ preferenţial.
Probele arată cum Ioan Niculae îl suna la orice oră pe Adriean Videanu, atunci când întâmpina o problemă în obţinerea gazelor.
În acest sens, în materialul de urmărire penală sunt relevante sms – uri şi interceptări.
Totodată, Adriean Videanu a fost interceptat în timp ce discuta cu Marcel Piteiu, fost director al Romgaz, cel cooptat de Ioan Niculae în grupul infracţional condus de acesta.
Adriean Videanu preciza că referatul procurorilor prezintă trunchiat interceptările, fapt care creează o imagine falsă despre faptele sale. – PROMPT MEDIA