Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Premierul cere preşedintelui CC să trimită la Preşedinţie decizia privind Legea...

Bucureşti: Premierul cere preşedintelui CC să trimită la Preşedinţie decizia privind Legea insolvenţei

DISTRIBUIȚI

129149 – 17062014 – Premierul Victor Ponta a transmis, marţi, o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale (CC), Augustin Zegrean, în care arată că netransmiterea către preşedintele Traian Băsescu a deciziei privind Legea insolvenţei, procedură care să permită promulgarea actului, generează neîncasarea unor venituri.

Premierul a acuzat, luni, existenţa unei „neglijenţe grave” pe traseul CC-Preşedinţie şi a unui „circuit de interese” care blochează Codul insolvenţei, el arătând că le va scrielui Traian Băsescu şi Augustin Zegrean pentru a-i ruga să urgenteze promulgarea acestui act normativ.

Ponta a spus că în 2013 Guvernul a aprobat prin OUG noul Cod al insolvenţei, iar CC a transmis că este foarte bună legea, dar este necesară adoptarea prin lege, în Parlament. „Deci au trecut câteva luni în care evazioniştii s-au bucurat foarte tare. S-a aprobat prin Parlament, dar a fost contestată de colegii liberali, adică exact cei care făcuseră OUG când erau la guvernare. Am înţeles şi asta. Au trecut patru săptămâni, se împlinesc poimâine, de când CC în unanimitate a respins contestaţia PNL şi totuşi Codul insolvenţei nu este promulgat. Eu pot să cred aici ori că este vorba despre o neglijenţă gravă, pentru că sunt patru săptămâni în care noi nu putem să încasăm bani la bugetul de stat, fie că e ceva mult mai rău decât atât”, a precizat Ponta.

El a arătat că preşedintele Traian Băsescu spune că nu poate promulga legea pentru că nu a primit motivarea de la CC, în timp ce CC precizează că nu a avut timp să scrie motivarea. „Noi facem rost de bani dacă acest circuit de interese care a blocat modificarea Legii insolvenţei anul trecut şi care blochează şi azi, când vorbesc, reuşim să-l rupem şi de acolo o să obţinem foarte mulţi bani care să acopere şi CAS şi alte lucruri”, a spus Ponta.

Întrebat ale cui sunt interesele pe care le apără Băsescu, Ponta a spus: „Ştiţi foarte bine că preşedintele şi anul trecut a ieşit să apere un trust de presă, care e în insolvenţă şi care îl apără pe domnia sa. Am înţeles. Am făcut proiectul de lege, l-am adoptat, s-a făcut de către PNL contestaţie, că acuma trustul trecuse la PNL, s-a repsins, şi avem patru săptămâni de când nu reuşim. Am făcut toate procedurile aşa cum ne-a cerut şi domnul preşedinte Băsescu, şi CC”.

Ponta a spus că atât el persoanl cât şi ANAF caută în fiecare zi legea în Monitorul Oficial ca să o aplice şi să strângă bani la buget. „Vorbesc de datorii de miliarde de lei la bugetul de stat ale acestor comapanii care sunt de ani de zile în insolvenţă, dar funcţionează foarte bine fără să plătească taxe şi impozite şi eu nu găsesc legea. Între CC şi preşedinte nu reuşim să o găsim. O să trimit azi o scrisoare preşedintelui CC, preşedintelui României, rugându-i să promulgăm odată Codul insolvenţei. Asta e cea mai important măsură de strâs bani la buget”, a mai spus Ponta.

Curtea Constituţională a decis, în mai, că Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă este constituţională, respingând sesizarea PNL, care a contestat mai multe articole din actul normativ adoptat de Camera Deputaţilor în 15 aprilie. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.