Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Opoziţia suspectează Guvernul că foloseşte reducerea CAS în scop electoral

Bucureşti: Opoziţia suspectează Guvernul că foloseşte reducerea CAS în scop electoral

DISTRIBUIȚI

129024 – 11062014 –  Opoziţia susţine că reducerea CAS cu 5 puncte procentuale va fi folosită de Guvern ca argument electoral în viitoarea campanie. Tema a fost ridicată de liderii PNL şi PDL la întâlnirea pe care au avut-o cu experţii FMI. Klaus Iohannis şi Vasile Blaga au cerut ca reducerea CAS să nu fie compoensată prin introducerea unor noi taxe şi impozite. Liderul PDL a atras atenţia delegaţiei FMI în legătură cu liberalizarea preţului gazelor. Democrat-liberalii şi liberalii sunt de părere că Guvernul nu are o strategie privind domeniul energetic.

„Am propus reducerea CAS cu 5%. Suntem îngrijorați că guvernul Ponta nu a pregătit acestă măsură și nu vine cu un proiect convingător, vine la mijlocul anului, credem că este o abordare destul de clara țintită spre măsuri electorale”, a spus Klaus Iohannis, președintele interimar al PNL.

„Le-am spus că noi cerem suspendarea liberalizării prețului la gaze în condițiile în care nu există o piață unică a gazelor în Europa, există doar doi furnizori în România: Petrom și Romgaz și un singur importator: Rusia, de la care importăm la un preț foarte mare. Dar mai ales, pentru că Guvernul nu are nicio strategie vizând dezvoltarea energetică politică a României”, a adăugat Vasile Blaga, președintele PDL. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.