Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Ministerul Educaţiei: Subiectele sunt în concordanţă cu programa şcolară

Bucureşti: Ministerul Educaţiei: Subiectele sunt în concordanţă cu programa şcolară

DISTRIBUIȚI

129490 – 30062014 –  Ministerul Educaţiei Naţionale precizează, într-un comunicat,  că “subiectele la proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, sesiunea iunie 2014, au fost realizate în concordanţă cu programa şcolară parcursă de elevi şi cu prevederile metodologiei de examen”.

“De asemenea, subiectele au avut un nivel de abordare mediu, aşa cum a demonstrat-o procentul ridicat de elevi care au obţinut medii peste 5 (73,1%). În plus, pe lângă pregătirea constantă de la clasă, susţinută de cadrele didactice, MEN a oferit elevilor modele de subiecte similare cu acelea pe care le-au avut de rezolvat, încă de la sfârşitul lunii octombrie 2013, când au fost publicate pe site-ul http://subiecte2014.edu.ro. Prin simulările naţionale, la care au participat toţi elevii de clasa a VIII-a, MEN a avut ca obiectiv familiarizarea acestora cu situaţia de examen. Ca o menţiune specială, sublinem că în baremul pe care îl găsiţi anexat, este precizat încă de la început: Se punctează oricare alte formulări/modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor. Cu alte cuvinte, baremul a permis corectorilor să puncteze elevii pentru orice descriere corectă, în temă, a subiectelor tratate”, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.