129435 – 27062014 – Datele unui raport de evaluare făcut printre studenții la medicină care au urmat cursul opţional ”Etică şi non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate”, derulat în cinci universități și facultăți de medicină din România, arată că aproape 80% dintre ei consideră că prin intermediul participării la curs le-a fost stimulat interesul pentru domeniul nediscriminării.
Raportul de evaluare a fost prezentat la Tulcea de Asociația pentru Dezvoltare și Incluziune Socială din București în cadrul seminarului “Educație pentru nediscriminare în învățământul universitar medical românesc – evaluare, perspective și sustenabilitate”, la care participă profesorii și activiștii care au luat parte la implementarea cursului de non-discriminare în România.
În cadrul aceluiași raport, studenții chestionați au precizat faptul că prezența la curs a unor persoane care să facă parte din grupurile minoritare, nu doar pe criteriul etnic, persoane care au fost victime ale fenomenului discriminării, ar fi de mare folos pentru ei. De asemenea, studenții participanți la curs au declarat că vor recomanda cursul și altor colegi, fiind foarte important pentru ei să cunoască diferitele forme și aspecte ale fenomenului discriminării in sistemul medical.
Seminarul care se desfășoară până la 29 iunie își propune evaluarea derulării demersului „Etica și Non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” în cadrul a cinci universități și facultăți de medicină, precum și analizarea sustenabilității pe termen lung a educației pentru nediscriminare în învățământul universitar medical şi aprofundarea noțiunilor de discriminare, precum și a celor legate de trăsăturile culturale ale grupurilor vulnerabile prevăzute în cadrul cursului.
Evenimentul se adresează factorilor de decizie, cadrelor didactice din cadrul universităților partenere și experților implicați în cadrul demersului care vor preda și/sau vor spriijni cursul opțional „Etica și non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate” în anul universitar 2014-2015.
Seminarul este organizat în cadrul proiectului ”Training medical students to prevent discrimination in the health system from Romania”, desfăşurat la nivel naţional în perioada octombrie 2013 – iulie 2014 şi finanţat de Roma Health Project, Open Society Foundations. – PROMPT MEDIA