Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Deputatul Florin Popescu a fost pus sub control judicar

Bucureşti: Deputatul Florin Popescu a fost pus sub control judicar

DISTRIBUIȚI

128876 – 04062014  Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, miercuri, ca deputatul Florin Popescu, suspectat de fapte de corupţie, să fie cercetat sub control judiciar.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Florin Popescu este obligat  să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent, să nu comunice direct sau indirect cu persoana vătămată și martorii audiați în cauză.

DNA precizează că deputatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, controlul judiciar se poate înlocui cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, la 27 mai, cererea DNA privind încuviinţarea arestării preventive a lui Florin Popescu, fiind exprimate 224 de voturi „împotrivă” şi 78 „pentru”. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.