129238 – 20062014 – Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, sustine ca scandalul in care este implicata familia Basescu reprezinta doar inceputul unei lungi serii de dezvaluri. Tariceanu apreciaza, potrivit unui comunicat de presa, ca seful statului s-a sustras pana acum din fata Justitiei „prin metode oculte”.
„Cred ca ceea ce vedem azi ca se intampla cu familia Basescu este doar varful aisbergului. Presedintele Basescu a reusit pana azi, prin metode oculte, sa se sustraga judecatii si sa-i protejeze pe membrii familiei sale de bratul legii. Nu vreau sa enumar aici intreaga cazuistica cu iz penal in care au fost implicati domnia sa, membrii familiei sale si anturajul sau. Probabil, odata cu apropierea incheierii mandatului la Cotroceni, cei care pana azi l-au ajutat de o maniera oculta incep sa-l paraseasca si am convingerea si speranta ca adevarul va iesi la lumina si vom vedea si restul aisbergului”, transmite Tariceanu.
In ceea ce priveste o eventuala demisie a lui Traian Basescu, fostul liberal nu crede ca presedintele va renunta la mandat.
„Cat despre ideea demisiei lui Traian Basescu, absolut normala si logica intr-o democratie consolidata, cunoscand bine personajul, nu-mi fac nicio iluzie. El stie bine ca, odata plecat de la ‘butoane’, avalansa dezvaluirilor si actiunilor Justitiei s-ar accelera mult in ceea ce il priveste. (…) Personal, astept si alte dezvaluiri si alte actiuni ferme ale Justitiei, cu implicatii mult mai ample in randul clasei politice”, a completat Tariceanu.
Mircea Basescu a fost retinut pentru 24 de ore, joi seara, de procurorii DNA, dupa ce a fost audiat in calitate de suspect in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta.
La randul sau, presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca stia de problemele fratelui sau inca de anul trecut, insa a afirmat ca va crede varianta finala a justitiei si nu cea a lui Mircea Basescu, privind scandalul cu familia lui Bercea Mondialu. – PROMPT MEDIA