129175 – 18062014 – Alăturarea imaginii lui Traian Băsescu cu prezidenţiabilul PNL-PDL ar putea diminua semnificativ şansele câştigării alegerilor prezidenţiale de către partidele de dreapta. „Orice om care are în spate imaginea lui Traian Băsescu, având în vedere că 7,4 milioane de oameni au votat împotriva acestuia, îi aduce un prejudiciu de imagine, din păcate. Candidatul trebuie să fie al PNL şi PDL. Dacă candidatul nostru va avea un proiect şi va reuşi să convingă cetăţenii, va câştiga alegerile prezidenţiale”, a declarat Marian Petrache, miercuri. 18 iunie, la B1TV. PNL a pierdut puncte decisive din cauza unei comunicări defectuoase. În schimb, PSD comunică foarte bine, scoate în fiecare zi teme de dezbatere, reuşeşte să distragă atenţia, observă lidrul PNL Ilfov.
„După ce am trăit fenonemul 20%, acum trăim fenomenul fuziunii cu PDL. Trebuie să ne concentrăm asupra fuziunii”, a mai adăugat Petrache. Fuziunea se va petrece, probabil, la alegerile locale din 2016, însă relaţiile cu democrat-liberalii ar putea să ducă la o fuziune mai rapidă. – PROMPT MEDIA