Ucraina nu a permis trecerea avionului lui Rogozin – 128202 – 09052014 – Avionul cu care calatorea vicepresedintele rus Dmitri Rogozin, joi, catre Tiraspol, a fost deviat prin Romania, pentru ca Ucraina nu i-a permis tranzitarea spatiului sau aerian. Informatia a fost dezvaluita chiar de Dmitri Rogozin pe Twitter.
Acesta a scris ca va ajunge la Chisinau prin Bulgaria si Romania, dupa 4-5 ore de zbor, pentru ca Ucraina nu a permis trecerea prin spatiul sau aerian.
„Bine ca Ucraina nu e Rusia, altfel, traversarea ar fi durat 20 de ore sau mai mult”, a mai adaugat acesta ulterior, informeaza Vocea Rusiei.
Numele vicepremierului Rogozin figureaza de mai mult timp si pe lista oficialilor rusi carora le-a fost interzis sa calatoreasca in Uniunea Europeana.
Dmitri Rogozin va calatori cu o masina de la Chisinau la Tiraspol, unde va participa, vineri, la evenimentele dedicate Zilei Victoriei.
Emisarul rus a anuntat inca de saptamana trecuta ca va sarbatori ziua de 9 mai la Tiraspol. Anterior, Ministerul de Externe de la Chisinau l-a convocat pe reprezentantul Rusiei in Transnistria, Farit Muhamedsin, pentru a oferi explicatii, iar ministrul Natalia Gherman a declarat ca nu are nicio informatie oficiala cu privire la vizita lui Rogozin.
Presedintele Vladimir Putin a ales un loc simbolic pentru a marca aceasta sarbatoare. El se va afla vineri la Slaviansk, in peninsula Crimeea, recent anexata de Federatia Rusa. – PROMPT MEDIA