128490 – 21052014 – Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a afirmat, într-o conferinţă de presă la Zalău, că ar prefera ca prefecturile să fie desfiinţate, aceste instituţii fiind, în opinia sa, inutile, iar dacă va ajunge prim-ministru va lua măsuri în acest sens.
„Trebuie să ne hotărâm odată în această frumoasă republică până unde mergem cu schimbările politice. Dacă ne hotărâm cu toţii că directorii deconcentratelor sunt numiţi politic e OK şi toată lumea ştie: când se schimbă guvernul, toţi pleacă acasă. Pleacă ai noştri, vin ai lor. Asta ar însemna depolitizare. Iar prefecţii, ştiţi bine că până acum câţiva ani prefecţii au fost declaraţi politici. Au venit unii şi au vrut să-i înşurubeze bine în scaune şi au dat lege că nu, acum sunt apolitici, dar ai noştri sunt pe scaun şi e bine să rămână”, a declarat Iohannis, potrivit Administratie.ro.
„Acest joc de-a v-aţi ascunselea după deget e cel care e păgubos, nu faptul că un politician e acolo. Dacă e acolo şi e declarat politician, e perfect. Eu cred că prefecţii trebuie declaraţi politici sau desfiinţaţi. Eu personal aş prefera desfiinţarea. Pentru mine prefecturile sunt inutile. Sunt consumatoare de resurse şi nu produc decât derută”, a afirmat Iohannis.
El a menţionat că în locul prefecturilor s-ar putea institui birouri prefecturale care să verifice legalitatea hotărârilor consiliilor locale şi să coordoneze anumite acţiuni între deconcentrate. „Să ai un prefect, care toată lumea zice că e apolitic şi e un politruc care dă cu biciul în deconcentrate, este o aberaţie de tip comunist”, a adăugat Iohannis.
Potrivit acestuia, o administraţie performantă va exista doar când se va lua o decizie privind posturile politice din instituţiile publice. „De aşa ceva nu avem nevoie şi atunci, dacă odată ajungem să ne hotărâm care sunt posturile politice, dar de acolo în jos nicio influenţă politică, atunci vom avea o administraţie performantă. (…) Aceasta este reţeta succesului administraţiei: să ai oameni profesionişti, dedicaţi, care au siguranţa postului şi siguranţa zilei de mâine. Un funcţionar, un angajat din administraţie nu trebuie să ştie cine-i ministru”, a conchis prim-vicepreşedintele PNL. – PROMPT MEDIA