128368 – 16052014 – Ploile au facut ravagii in Romania in ultimele doua zile. Mii de locuitori sunt izolati din cauza inundatiilor, iar meteorologii avertizeaza ca nu scapam de precipitatii abundente, avand in vedere ca 17 judete se afla sub cod portocaliu.
Viiturile au rupt de lume zeci de localitati in care locuiesc peste 8.000 de oameni, iar aproape 2.000 de hectare de terenuri sunt acoperite de apa.
Locuitorii din zonele afectate se confrunta cu probleme mari. De exemplu, in judetul Valcea, 47 de localitati au fost inundate.
„Peste jumatate din localitatile judetului au fost afectate de vremea rea. Un numar de 195 de persoane au ramas izolate in doua localitati din judet, dintre care 150 de persoane in satul Dosu Raului din comuna Nicolae Balcescu si 45 de persoane in satul Gageni din comuna Ladesti. La nivelul judetului au fost inundate 204 de gospodarii, 31 de locuinte, 48 de beciuri, 3 anexe gospodaresti si terenuri in suprafata de 1.000 de hectare. Au fost afectate 7 poduri si podete, 2 drumuri nationale, 16 drumuri judetene, un drum comunal, un drum de interes local, o cale ferata si 4 retele electrice”, a precizat prefectul Dumitru Cornoiu, citat de Evenimentul Zilei.
In nordul Moldovei a plouat continuu timp de 17 ore, astfel ca doua sate din comuna Manastirea Humorului sunt partial izolate, dupa ce drumul improvizat prin albia raului Humorel a fost luat de ape, scrie Ziarul Evenimentul.
Nici judetul Neamt nu a scapat de probleme. 13 localitati au fost afectate de viituri, care au avariat 7 case, 6 poduri, 8 podete si 5,6 km de diguri.
Ploiele abundente de joi dupa-amiaza au blocat traficul in Iasi, dupa ce cativa copaci au fost doborati de furtuna, unul dintre ei cazand peste o masina.
Pe de alta parte, in Timisoara, doua pasaje au fost inundate, mai multe drumuri au fost impracticabile, iar zeci de subsoluri, un spital si doua centre comerciale s-au umplut de apa, scrie Adevarul.
Ploile cazute in ultimele 24 de ore au afectat si mai multe localitati din judetele Valcea, Olt, Dolj si Gorj, iar bucati dintr-un dig au inceput sa cada, astfel ca exista riscul ca Autostrada Soarelui sa ajunga sub ape. – PROMPT MEDIA