Acasă Nord-Est Iasi Iaşi: Traian Băsescu: România se află tot mai aproape de intrarea în...

Iaşi: Traian Băsescu: România se află tot mai aproape de intrarea în Spațiul Schengen

DISTRIBUIȚI

128415 – 19052014  –  Președintelete Traian Băsescu a declarat, duminică, la Iași, că România se află tot mai aproape de intrarea în Spațiul Schengen. ”Efortul de integrare nu este mic și nici nu este întotdeauna cu succes. România trebuie să facă și pașii următori în procesul de integrare europeană: Spațiul Schengen, adoptarea monedei  euro. Aceste lucruri sunt obligatoriu a fi făcute pentru că ne-am asumat prin tratatul de aderare să devenim membri schengen și să adoptăm moneda euro. Nu suntem foarte departe cu ele, dar nu reușim să ajungem acolo unde vrem”, a afirmat președintele.

”Sper ca în iunie să se stabilească intrarea în Schengen pe prima fază cu aeroporturile și porturile, iar în 2015 să se producă intrarea cu frontierele terestre”, a arătat Băsescu.

”Cât privește adoptarea monedei euro, anul viitor România va îndeplini toate criteriile pentru intrare în zona euro. Cele cinci criterii de la Maastrich: datoria publică să nu depășească 60%, elemente de care nu suntem departe. România îndeplinește patru din cele cinci criterii”, a spus șeful statului.

”Experiența altor state ne arată că îndeplinirea celor 5 criterii nu este suficientă. Au fost alte state care le-au îndeplinit, după care nu au rezistat în această zonă extrem de competitiviă.: Grecia, Portugalia, Spania, care au trecut prin crize grele și nici nu le-au terminat. Este obligatoriu ca la cele cinci criterii de aderare să mai adaugi un element extrem de important: competitivitatea României. Avem însă destule motive de optimism dacă privim la capacitatea României de a exporta”, a arătat Traian Băsescu. – PROMPT  MEDIA

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.